Ma critic de cand ma stiu. Asa m-am obisnuit de mica : imi dau peste degete de fiecare data cand ma indepartez de subiect sau de fiecare data cand ma contrazic.
Caci da, deseori ma trezesc ca m-am contrazis singura asa pe neasteptate. Si atunci imi incep criticile virulente. Ba ca n-ar fi trebuit sa incep prin a nu ma contrazice ca astfel si doar din vina mea a ramas poarta deschisa tuturor ideilor critice. Ba ca ar fi trebuit sa atac din prima ca sa- mi inchid gura eventualelor critici. La asemenea reprosuri puternice imi vine sa-mi cer ceva argumente, asa cat sa castig ceva timp.
Dar tocmai timpul trece, criticile curg si ma cam pierd pe drum cu vorbaria asta inutila . Decid sa iau o decizie putin mai tarziu .
Abisuri 
Este mult mai usor sa critici decat sa fii corect. – Benjamin Disraeli
Uneori critica poate fi si pozitiva atunci cand critici cu ceva argumente intemeiate.
Oh, daca ai sti cat de mult ma regasesc in ceea ce ai scris! Cu mine imi reusesc cel mai bine criticile. Uneori imi acord cate o gratiere si imi zic:”hai, mai fata, la bal, dar pana 12 fix sa revii in sabotii din lemn de fag”.
Cunosc sentimentu. Ai grija sa nu devina obisnuinta.
Suntem aprigi cu noi insine , unul dintre motivele stagnarii . Am inceput sa indraznesc in ultima vreme 😉
Eu am mereu pregătit un pachet de șervețele cu aromă de ou prăjit și atunci când mă pregătesc să zic ceva urât despre mine, îmi îndes unul în gură, mototolit. Aproape că-mi vine să-mi bag unul fix acum.
Am incercat si eu : cu ceva ceapa taiata marunt, ceva piper pe dos de palma sau chiar zeama de lamaie picurata pe rani deschise. N-a mers pentru mult timp caci m-am uitat in oglinda si m-am descoperit mutilata dar la fel de nemultumita de mine ca la inceput…