Este incredibil când ajungi constaţi cu câtă uşurinţă sunt puse pe tuşa convingeri până nu demult vândute drept adânc înfipte în sine, înrădăcinate până în măduva fiinţei, acolo departe, de unde totul a pornit. Conştientizând o astfel de stare de confuzie totală îţi şopteşti discret că nimic nu poate fi considerat drept referinţă strict personală şi infinit aplicabilă. Că orice convingere îţi aparţine doar parţial, restul fiind doar umplutură dictată de convingerile celorlalţi sau de un dureros”în lipsă de altceva”. Că, într-un fel sau altul, doar existând în mijlocul celorlalţi te molipseşti de convigerile sau neconvingerile lor, de argumentele sau contra-argumentele servite drept replică la propriile-ţi convingeri.
Lună: Mai 2012
Viata ca o fuga
Cand eram mai frageda, demult, undeva intr-o vreme undeva uitata de lume, mi se scotea pe ochi, pe nari si mai cine mai stie exact pe unde superficialitatea. Forma de calitate dispretuind linia prea lenta si prea ordonata a rutinei? Defect ros pana la os? Inocenta teribil de pura si induiosator de simpla in prostia ei ? Cert este ca imi intrase bine in cap – din cap pana in picioare – ca nu pot face nimic altfel decat totul pe fuga, ca si cum m-ar fi fugarit ogarii satului, infometati timp de ceve zile bune si apoi lasati in voia sortii.
Strada
Fiecare avem o strada fetisa. Unica, singura strada ce ne bantuie amintirile de-a lungul unei singure vieti. Strada amintirilor, amintirile strazii. Unduitoare, subtiata de vremuri, cocosata de hopurile timpurilor apuse sau doar carpita cu resturi de pietre cubice, strada invinge timpul in ritmuri dictate de croielile la moda.
Zen
In asteptarea tacerii de miercuri
Ploaia
Strada e uda fleasca si da semne de gripa. Cand tuseste creaza cascade din stresini si o doare in cot de ceilalti. Cand stranuta o face cu apa statuta din baltoacele molipsite si ele de atata ploaie, improscand cu nesat si cu un zambet strengar pe buze, trecatori singuratici pierduti de dragul artei in cartierul galeriilor.
Anonimat
Stau ascunsa in spatele unui simplu pseudonim, incercand trasparenta anonimatului cu degete schingiuite de chinul facerii. Trag spre dreapta sau spre stanga in functie de bataile la cap cotidiene, alimentandu-ma cu metal ars, incandesccent, inca nebatut, inca fraget, inca pur, cu acadele dulci si lipicioase sau doar cu linistea din mijloc de saptamana.
O poveste ratata
Imi plac ideile originale, chiar daca vin din patrunizmile altora. Evolutia are nevoie de sange proaspat. Din pacate pierderile sunt inca enorme. Initiative originale zac esuate una peste alta , deseuri secatuite de esenta originala printr-o groteasca punere in aplicare. Sau poate o esenta originala creata practic dintr-o pura intamplare? Un fel de „cat pe ce” deja ratat in contactul cu concretul pus in practica. Mutilata de reguli si rigori intepenite, creativitatea moare incet dar sigur.
Comparatii
In definitiv totul este „un fel de” , un ceva deja clasat „, un ceva „cam in acelasi stil ca” , „cam acelasi gen de ca si”, un reper in plus in biblioteca de repere si termeni de comparatie. Caci, in definitiv, nimic nu este nou sub soare, este doar ingropat odata cu cei ce nu mai sunt sau doar inca nedescoperit, doar inca necategorisit.
Vise
Dintotdeauna am fost o visatoare. Multa vreme am trait mai mult cu vise si din vise decat in realitate si consecintele ei. Imaginatia m-a alimentat multa vreme cu tot felul de scenarii cu final extrem de fericit dar extrem de improbabil. Nu m-am dezumflat decat foarte rar in fata lumii cu adevarat reale considerandu-ma extrem de fericita de a putea dispune practic „à volonté” de diverse ocazii de lustruire a realitatatii in sensul credintelor personale – credinte din tot sufletul si mai ales cu ochii deschisi.
Un inceput de explicatie
Ce cred oamenii beti? Multe chestii complet logice vazute prin prisma deformata a unei ratiuni schimonosite de durerea unei existente dusa cu zaharelul, amestecata cu corpuri straine si invartite cu patos pana la urma urmei, ca totul nu este decat o problema de perspectiva si de context.
