Tentatia milei


Dintotdeuana m-am lasat purtata de empatia generata de situatiile grave. Si dintotdeauna mi-am calificat genul asta de gest drept slabicune, un fel de „defect de fabricatie” care m-a impiedicat de extrem de multe ori sa raman cat de cat obiectiva si neimplicata. Nu ma pot da si basta neinduiosata de raul celorlalti. Suferinta celorlalti, sub orice forma s-ar putea ea intruchipa, ma doare.

De exemplu, cand privesc acum, dupa zeci de ani, filmul executiei lui Ceausescu, ma apuca o mila teribila – chit ca la momentul M am reusit sa fabric printre putinele exceptii de la regula legata de empatia generalizata. Acum, dupa zeci de ani, imaginea luata ca atare, desprinsa de orice context, ma induioseaza teribil de tare. Golita de fapte si trairi anterioare – uitarea si-a bagat coada si cu atat mai bine – imaginea este DOAR a unui om in suferinta. Un om in fata propriului destin, un om despuiat de aroganta, fiara salbatica imblanzita de timpuri si in final aruncat cu sila inapoi in salbaticia ei naturala, un om despuiat, in primul rand, de orice mijloace de a face fata adevarului despuiat si el de perdelute si falduri. Un om singur.

Mi-e mila de oamenii singuri. Indiferent cat de meritata le-ar putea fi singuratatea. Mi-e si mai mila insa de oamenii inspaimantati de singuratate si totusi impinsi cu forta sa ii faca fata. Si-au meritat oare singuratatea? Si-au ales singuratatea ca ultima sansa posibila? Habar nu am si nici nu ma intereseaza in definitiv. Finalul est acelasi, trist.

Bunica-mea imi spunea intr-una ca fiecare are ce merita, probabil ca avea dreptate, la urma urmei. Dar asta nu-mi eclipseaza mai deloc tentatia milei.

11 gânduri despre &8222;Tentatia milei&8221;

  1. Greseala neintentionata poate fi iertata , dar Ceausescu stia ca tortureaza romanii si totusi nu s-a oprit pana nu la-u oprit alti.
    Scos din context e un om omorat chiar in ziua de Craciun , dar luat din mijlocul evelimentelor e un tiran(a fost).

      1. Nu crezi ca exagerezi doar putin ?
        Nu vorbim despre Maica Tereza ci despre Ceausescu, nu un om neputincios in fata sorti , un vinovat in fata mortii.

      2. Nu spun ca accept faptele si dezastrele provocate de tirani, spun doar ca chipurile lor si neputinta afisata in fata sortii imi inspira mila.

  2. Şi mie, identic!
    Îmi zic că e şi un ceva la sută deformaţie profeională de empatizez în aşa hal, uitând ce-a făcut persoana respectivă…da’ nu ştiu dacă…

  3. „Uitand” faptele unui om ignori suferintele victimei/victimilor sale. Ma intreb daca te-ar fi putut induiosa, daca ai putea scoate din context, un om care ti-a ucis, cu buna stiinta persoane dragi?
    Cred ca se poate empatiza fizic, ca se poate simti suferinta si presiunea psihica a celui ce-a devenit un „om in suferinta” dar induiosare? Cum sa nu mai vezi ce a fost inaintea acestui moment? Oricum, balanta are doua talgere si numai cand ambele sunt goale e bine. In rest, asa cum spui, „e trist”

    1. Ceea ce impresioneaza cel mai tare este privirea unui om singur in fata sortii. Imaginea neputintei de a mai face ceva. Ideea ca in final toti suntem egali. As spune chiar ca cei ce au avut o viata intreaga la dispozitie pentru a se pregatii unor caderi neprevazute au sanse mai mari de a le supravietui.

      Probabil ca exista limite nu cred ca m-as putea lasa tentata de mila in cazul expus de tine relativ la o persoana draga.

    1. Defect poate ca nu este dar uneori handicapeaza. Da ‘ doar uneori (atunci cand ii zic ” a naibii empatie”) ca drept e de asemenea ca uneori ajuta sa te pui in locul celui din fata.
      Din pacate nu intotdeuana toti sunt pe aceasi lungime de unda cu tine si cu mijloacele tale de actiune, de multe ori te trezesti la urma turmei tu cu empatia ta si analizele tale minutios generate. Pana sa ajungi la malul celalat rezultatul e deja dat .. de altii.
      Dar, revenind la mila, sunt des tentata sa ii cad victima si probabil ca multi considera asta ori prostie, ori ignoranta ori slabiciune.

  4. da…mi se întâmplă oarecum la fel…Nu ștu dacă e milă cuvântul…dar știu că nu m-aș putea bucura de răul unui om – fie el acest rău ”doar” singurătatea, indiferent cât de mult (mi)-a greșit acesta…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.