Scriu!


Dintotdeauna mi-a placut sa scriu. Cand eram mica aveam doua ocupatii favorite – clasate deja drept pasiuni intr-un colt al mintii, chiar daca descrirerea exacta a senzatiilor declansate a venit mult mai tarziu. Cand eram mica imi placea deci : unu – sa pictez si doi – sa-mi exprim gandurile in versuri. De obicei albe. Uneori ma trezeam chiar cautand intre cele doua un fel de tel in viata, reusind de cateva ori sa si trasez cateva inceputuri de cai inspirate din propriile-mi statistici care-mi spuneau negru pe alb ca reuseam sa tin mai bine la plictiseala scrisului decat la cea declansata de formele ultrarealiste pe care tineam cu tot dinadinsul sa le numesc arta.

Inspiratia ma apuca cand imi era lumea mai draga si de multe ori o lasam sa treaca, sigura fiind ca vor mai exsita o multitudine de alte asemenea ocazii. Si au mai existat, o vreme. Dupa care au inceput sa sa faca din ce in ce mai rare pana m-am trezit complet „pe uscat”, parasita intr-o realitatea pe care ma dezobisnuisem sa o iau ca atare. Din acel moment am inceput sa sufar in tacere. Si cu cat sufeream mai tare, cu atat ma indepartam mai mult de sansa de a mai da vreodata nas in nas cu ceva urme inspiratii, chiar si ratacite.

Acea epoca a cautarilor fara rezultat satisfacator m-a daramat, rigidinzandu-ma de-a binelea intr-un final. Transformarea radicala a fost, ce-i drept, putin ajutata de educatia „musai mate-fizica si apoi „info” caci asta-i viitorul”, dar numai putin caci se pare ca unele pasiuni exista uneori si-n forme incipiente, ascunse sub alte pasiuni.

De-a lungul anilor ce au urmat am urmat si eu. Ce-a de-a doua cale, trasata de scheme logice, alegeri binare, insiruiri bine identificate, bine definite, bine testate, bine aplicate. Pasiunea pentru scris a ramas undeva pierduta pe calea abandonata din prostia tineretii fara batranete, ascunsa in plus fara voia ei in spatele unui cotidian bine umplut de rationamente cu cap si coada, bineinteles logice amadoua.

In urma unei analize lansate din greseala m-am regasit nu demult mult prea rigida in binaritatea mea, aproape de unificarea cu un tot de-a dreptul incompatibil cu ceea ce as fi putut deveni. Inconstienta, am trasat un cerc, i-am parcurs un arc pana la jumatate si apoi m-am oprit. Fata in fata cu inspiratia pierduta undeva de mult. Din acel moment am hotarat sa-mi insir punctele intr-un sens invers al curgerii timpului, in cautarea unei cai demult abandonate. Din acel moment scriu ori de cate ori cand ma gadila inspiratia – de frica sa nu o mai pierd inca odata. Din acel moment scriu de fiecare data cand ma macina gandurile – expuse in public imi pare ca ma macina in pierdere.

Cineva spunea ca cei ce scriu pe blog o fac dintr-un anume interes. Probabil ca avea dreptate. Pentru unii interesul pare a fi doar pur material, pentru altii pur comercial. Pentru mine interesul este unul doar pur egoist… Scriu doar pentru mine, din pasiune.

Anunțuri

3 gânduri despre „Scriu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s