Domnu’ Bob

Domnul Bob se pregăteşte de pensionare. Nu, nu e încă pentru mâine dar cinci ani trec repede mai ales la vârstă lui. Domnu’ Bob face lucrurile în ritmul în care li se cuvinte, fiecare lucru cu ritmul sau. În plus, domnului Bob îi place să claseze lucrurile în funcţie de rang, greutate şi viteza de execuţie. În momentul de faţă domnu’ Bob planifică transportul. Asta e un lucru cu adevărat important căci mai mult de jumătate din viaţa domnului Bob se găseşte împrăştiată la o mare şi câteva ţări depărtare de punctul de aterizare.

Ca să se simtă împlinit domnu’ Bob trebuie să prevadă timp suficient să-şi poată aduna bucăţelele şi să le poată transporta peste ţări şi o mare. Şi asta – domnu Bob ştie, că n-a trecut prin viaţă în mod accelerat chit că îi cam place să “motocicleasca” – nu se întâmplă niciodată peste noapte. Transportul face parte din lucrurile lente, cântăreşte mult şi contribuie în cel mai direct mod posibil la punerea cap la cap a acelei părţi din existenţa domnului Bob de care domnu’ Bob n-ar putea să se separe nici mort.

Domnu’ Bob a văzut multe la viaţă lui, şi bune şi rele. A călătorit cât alţii în zece vieţi şi s-a obişnuit să fie liber ca pasărea cerului. De câtăva vreme însă domnu’ Bob a fost prins şi pus în colivie. Închis între patru pereţi, un birou orientat spre sud şi fără ventilaţie, un PC şi un telefon, domnu’ Bob e trist şi se vede pe faţa lui că munceşte fără spor. Domnu’ Bob face eforturi să pară încântat de viaţă lui actuală, ajunge târziu la muncă şi face glume fără haz. Domnu’ Bob are părerea lui bine formată despre muncă şi modurile eficiente de a o face eficace. Sau invers. Dar degeaba are domnu’ Bob păreri atâta vreme cât nu e băgat în seamă. Tineretul la putere ordonează şi împarte direcţii şi apoi urmăreşte la lupă punerea lor în practică. Domnu Bob primeşte cu greutate şi detestă zoom-urile cu dedicaţie dar nu are de ales, sistemul impune direcţii şi urmăritori şi el preferă să se supună aproape tăcut, nu de alta dar pensia bate la uşa şi genul ăsta de situaţie nu merită zbuciumul contracurentului.

Domnu’ Bob fumează mult şi asta o face în pauze lungi. A auzit el pe undeva că pauzele lungi şi dese fac bine la sănătate şi nu poate deloc să contrazică zicerea: în biroul lui orientat spre sud , fără ventilaţie, sănătate-i este pusă în pericol circa două luni complete pe an, pe timpul verii.

Domnu’ Bob îşi dă dreptate în tot ceea ce istoriceşte. Şi când dreptatea lui nu e conformă cu dreptatea celor din jur, îşi deapănă argumentele cu voce tare, profundă, tăind vorbele celorlalţi de-a dreptul prin mijloc şi de-a dreptul nepăsător la reacţii de tot felul. Cei din jur s-au obişnuit să se procopsească cu vorbe tăiate aşa că le iau înapoi, aşa tăiate şi le pun la păstrare pentru vremurile când domnu’ Bob va fi în vacanţă. Sau nu va mai fi deloc.

Domnul Bob se pregăteşte de pesionare. Priveşte din ce în ce mai indiferent în jurul celorlalţi, ceea ce-l interesează cu adevărat este doar jurul sau. Caută să-şi adune din jur bucăţelele împrăştiate cu dezinvoltură caracteristică unui caracter ca al lui, dezordonat, şi să le pună într-o ordine cât mai firească într-un şir de fapte coerente şi utile eventual pentru mai târziu. Adună selectiv, eliminând dubloanele şi chestiile perimate. Pensia şi-o vrea debarasată de toate murdăriile strânse de-a lungul vieţii.

Azi am luat cafeaua cu domnu’ Bob. Am vorbit despre peisaje de vis, cer senin şi fără nori. Şi de punctele de vedere, obligat limitate pentru o astfel percepţie. Din locul unde ne aflăm era cer senin şi fără nori dar lipsea peisajul şi visul. Domnu’ Bob m-a învăţat că în astfel de situaţii trebuie să-mi limitez perspectiva şi să-mi îngrop voluntar vederea periferică. Că în astfel de situaţii trebuie să privesc doar bucata – cât de mică ar fi ea – care mă încânta cu adevărat. L-am ascultat şi am demolat zgaraie norii din cărămidă roşie construiţi prin anii 50′. L-am ascultat şi n-am păstrat decât un pom cu multe frunze lungi, cerul senin şi lipsa de nori. Am privit rezultatul şi am fost mulţumită de retuş.

Domnu’ Bob se pregăteşte de pesionare şi începe să-mi pară rău…

(Dincolo de aparenţe)