Cutii


Prima cutie – sa-i zicem „Dacia” – era aproape patrata, din lemn masiv, se aprindea greu si dupa maxim zece minute facea dunga pe mijloc si atunci trebuia sa-i tragi un pumn si poate mai functiona inca zece minute si iar facea dunga pe mijloc si tot asa pana te hotarai intr-un sfarsit sa chemi reparatorul – era unul singur pe cartier si era extrem de ocupat, daca il chemai azi venea luna urmatoare, chiar si seara tarziu ca oamenii il cinsteau bine si lui ii placea munca pe care o facea. Prima cutie nu semana nici pe departe cu cutiile de astazi pe care le agatam pe perete si le numim pompos „televizoare LCD”. Si nimeni n-ar fi crezut atunci ca o cutie aproape patrata din lemn masiv, cu dunga pe mijloc din cand in cand si un pic masochista se va putea vreodata mandri cu o asemenea descendenta nobila. Prima cutie functiona doar cu lampi si la un moment dat lampile au inceput sa fie din ce in ce mai rare, dungile din ce in ce mai dese si bataturile sa doara rau si atunci a aparut – luata in rate – a doua cutie , sa-i zicem „Sirius”.

A doua cutie era patrata si nu era din lemn masiv. Nu facea dunga pe mijloc si nici nu-i trebuiau multe palme. Defapt, la inceput, nu-i trebuiau deloc palme, functiona in voia ei cate doua ore pe zi, in alb si negru. Facea doar parte din epoca ei, perfect asortata la vremuri si nevoi, batand fara sa stie drumul nebatatorit catre epoci inca complet in ceata. A doua cutie era mai „prizata” decat prima caci avea design la moda si reda imaginile mult mai clar. Lumea se aduna in jurul ei la „Telejurnal” si asculta fara sa creada cu adevarat, asteptand  sa treaca doar timpul. Uneori trecea cu bine si incepea filmul de seara. A doua cutie era ceea ce s-ar fi putut numi odata „Televizor LCD in prefaza de conceptie”. Dar nici ea si nici ceilalti nu stiau inca si tocmai de aceea isi vedeau linistiti de treburi.

A treia cutie era de-a dreptul dreptunghiulara, o chema „Atlantic” si mergea cu ceva circuite integrate. Prindea si unde ultrascurte dar asta doar din cand in cand; in rest mergea pe unde lungi, si ele un pic sifonate de ceva frecvente lasate la liber, nefiltrate. A treia cutie a fost memorabila, ti-ai bagat nasul in ea sa-i cauti ultrascurtele si de acolo ti se trag toate celalalte. Si bune si mai putin bune. Ai devenit un fel de electronist ratat reprofilat in logica imbatabila la prima vedere. Dar sa revenim.

A patra cutie era un pic rotunjita pe la colturi, avea maner „click-clack” si o chema „Fram”. Ingheta relativ bine si ar fi mers inca multa vreme dupa daca n-ar fi ocupat prea mult loc. Greseala ei, isi gresise epoca. Daca ar mai fi si azi s-ar potrivi bine pe post de dulap retro, un ceasornic de gara infipt pe post de clepsidra pentru gheata si un aparat foto digital pe post de stop cadru. Din pacate n-a prea fost sa fie, a ruginit de atata suparare si a fost pusa la colt. Definitiv.

De atunci cutiile au curs rauri – rauri. Din ce in ce mai plate si mai sofisticate, aproape ca le-ai pierdut numarul. Au fost cele color cu emisiuni partial color, au urmat cele plate si din ce in ce mai plate, LCD-uri HD ready, Plasme , LED-uri OLED-uri si bineinteles cele din ce in ce mai „No Frost”, „Multiflow”, „Blue Light”. Cum ai fost deseori in lipsa de degete si cum nu te-a tras ata niciodata sa-ti continui numaratoare cerand degete cu imprumut pe la vecini, le-ai inmormantat una dupa alta versiune dupa versiune. N-ai pastrat mormanele, ai pastrat doar amintirea clipelor si asta e cel mai important.

Acest articol participa la Superblog 2012.

4 gânduri despre &8222;Cutii&8221;

  1. Eu îmi amintesc cum unchiul meu, fiindcă se săturase de televizorul său alb-negru, i-a pus un ecran de plastic, parcă, colorat, un fel de filtru în vreo două, trei culori, exemplu pe care l-am urmat. 😆

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s