Sareai
Peste aproape orice
Piedica-obstacol, obstacol-piedica
Cerul te infasura
Intr-un albastru laptos
Si timpul nu trecea
Decat pentru altii.
Zarile nu pareau deloc
Erau cu adevarat
Aproape clare
Aproape linii fine
Si tu le luai una cate una
In vizor.
Le fixai fix de tot
Le interpretai rand pe rand
Distantele
Inaltimile
Sensurile
Si apoi sareai
Cat te duceau copitele
In rest erai aproape liber.
Unii te priveau hipnotizati
De pe margini, visand
La vrute si nevrute
Prizonierii ne-timpului
Eroii ne-curgerii
Tu nu te sichiseai
Mai mult de un ranjet
Alb, dinti perfect aliniati
Si-ti vedeai de ale tale
Alergari.
Acesta este un fel de raspuns la un fel de provocare. Intrepretarile sunt autorizate, sensurile cu atat mai mult.
Abisuri 
tu vorbeai de ne+voia de poezie? ia uite cum alearga căluţul în metaforă!
mi-a plăcut mult solitudinea aceasta asumată, aproape orgolioasă a lui! 🙂
Ca sa vezi ce face metafora ! M-au inspirat teribil pozele.
pe tine pozele, pe mine muzica… 🙂 mai diluăm tonurile de gri!