Peste !

Mie chiar imi place pestele. Dat prin faina, fript pe toate partile si apoi mancat cu mamaliga si mujdei. Un adevarat regal. Pe aici au un stil foarte fad de a manca pestele, il fierb „la aburi” si apoi il acopera cu sos care-i mai scoate putin fata. Sa zicem ca-i normal in tara „gusturilor rafinate”. Uneori mult prea rafinate pentru gusturile mele.

Cand eram mica pestele era ieftin si bun si erau afise peste tot „mancati peste la orice ora din zi si din noapte” asa ca noi mancam la greu. Cumparam saptamanal cate doi-trei, uneori erau inca vii si mie mi-era mila de ei si ceream voie sa-i pun in vana, in apa. Erau crapi mari si frumosi si cand ii vedeam in vana sub apa imi venea sa cer voie sa-i duc inapoi. Am cerut voie de doua – trei ori dar n-am avut voie niciodata.

Bunicu’ lua un lighean mare si verde, punea pestele in el si apoi iesea in curte sa-l curete de solzi, la cismea. Dupa el, tacticos, motanul. Bunicul curata pestele cu un pahar de tuica de pruna langa „sa-i tina de cald”, motanul profita si se incalzea si el cum putea. Uneori lipseau pesti intregi din tigaie. Nimeni nu se supara, nici bunicul – era prea pierdut in ganduri si prune-, nici motanul – asta ar fi fost chiar culmea.

Bunica tragea o mamaliga absolut perfecta, avea un ceaun mare si negru in care punea malai exact atat cat trebuia si mai ales exact in momentul in care trebuia. Si amesteca cu patos pana era gata si atunci punea o farfurie plata pe mijlocul mesei si rasturna ceaunul. Mamaliga nu curgea pe langa, se scurgea toata in mijlocul farfuriei si ramanea teapana acolo pana ne puneam cu totii la masa, o taiam cu ata si o asezam langa peste scufundata in mujdeiul de usturoi, sare si putin otet „sa-i dea gust”. Cand se facea mamaliga era musai sa fie si branza cu lapte inainte. Asta era traditia. Un fel de doua feluri, laptele pe post de ciorba.

Ieri a fost peste la cantina dar nu m-a tentat deloc, nu fiindca il mirosisem de dimineata ci pentru ca nu-mi place pestele la abur. In plus era o specie de care nu auzisem niciodata, genul de specie pe care o gasesti in dictionarul francez-roman in categoria „peste oceanic”.  Gandindu-ma la povestea cu pestele de ieri mi-a venit cheful de peste azi.

Am luat-o catinel catre singura pescarie din oras si am luat plasa. Cert, cu peste dar tot plasa. In fine, incerc sa uit si sper sa iasa bine. Am gasit si ceva usturoi, chit ca-i un pic cam moale, sper sa i se fi inmuiat si gustul ca de cand cu chimicalele astea usturoiul  a devenit un fel de arma publica pentru cei ce nu stiu cum sa-l ia. Eu il iau de cate ori vin in Romania de la tarani, il cer „romanesc”, mic si nu piscacios. Taranii se uita in general lung la mine si eu le spun sa pastreze restul.

Mie chiar imi place pestele. Dat prin faina, fript pe toate partile si apoi mancat cu mamaliga si mujdei. Un adevarat regal !