Concursul


Nu ma mai mira deloc griul
De cand ceva distante am luat.
Bordu-mi supureaza de atata ignoranta, intrecand cu mult
Ploaia.

Am luat azi masa impreuna
La doispe aproape fix
O masa perfect dreptunghiulara, de sase, si mai ales relativ
Apretata.

Fix peste umarul drept
Privirile celorlalti bantuiau
Voioase si doar din cand in cand prin umerii celor din jur,
Razlete.

Bantuiau razlet si asta
Lanseaza reflexii circulare inecate in ganduri adanci
Si scarmana dumicatul exact in momentul lui
Intim.

Adanci mi-erau si mie gandurile
Ascultand cu vadit si neascuns interes urarile de bine
Si doar imaginand cu ochii larg deschisi
Urmarile.

Bine n-a fost nici macar dupa
Cand afara griul nu se domolise mai deloc plouand tot degeaba
Si nimeni nu indraznea sa supere cu adevarat
Monotonia.

Degeaba ne-am luat
« La revedere-le » nu se poate pune nicaieri si pentru nimic, e doar
O stare de spirit in tranzitie intre doua momente ude
Leoarca.

Cateva minute dupa, mergand agale, imi sopteam sfios :

E doar o ploaie
Apretata de atatea dorinte razlete
Ascunse bine de tot
Sa nu le citeasca nimeni
Intim –ul situatiei.
Urmarile vor sparge cu siguranta monotonia asta
Leoarca
Cu un concert ceva sau altceva
In cam acelasi stil.

In definitiv, omul are nevoie de ocazii sa-si dovedeasca ca exista in comparatie cu ceilalti. Mai multe detalii aici.

14 gânduri despre &8222;Concursul&8221;

  1. Ba, io m-aș lua la trântă cu monotonia, dar mi-e că atunci când primesc prea multă adrenalină, în diverse pocale, s-ar putea s-o vreau înapoi, iar ea mă va refuza, îmbufnată! Poc! Tocmai am priceput de ce nu îndrăznea nimeni s-o supere! 🙂
    În altă ordine de idei, bine concluzionezi, cred că mă bag și eu la concurs! Mulțumesc pentru știre!

    1. Eu ma tot lupt de o bucata buna de vreme, am incercat diverse si variate mijloace, uneori trece temporar, alteori mai deloc. Azi la pranz mi-am dat sema ca prea mult strica si m-am hotarat sa fac ceva in consecinta. Am scris deci „manifestul” si parca m-a luat cu ceva adrenalina. Stirile de genul asta merita impartite, nu moare nimeni, nu ?

      1. sa traiesti, sa infloresti?????, si poc imi inchipuiam un crin alb in varful capului.
        mai, la mine mintea nu merge pe unde trebuie, sper ca nu te superi. chiar am apreciat ideea ta!

      2. Nici vorba de suparare, explicatia ta, foarte vizuala, m-a scos de tot din monotonie. Ha, ha, ha , si eu care credeam ca ai imaginat ceva legat de intimul dumicatului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s