Dezgrop


Ploua de cateva zile, o ploaie deasa de primavara, un pic chiar prea rece pentru luna mai. Cautam ceva si vroiam cu tot dinadinsul sa evitam baltoacele, am luat un taxi cu numar scurt, i-am spus adresa, am purtat o conversatie politicoasa despre vreme, vremuri si cam atat si am ajuns la destinatie, un cartier de blocuri din anii ’80, curatel, intr-o aproape periferie pe care chiar nu o stiam.

Am sunat, ni s-a deschis, am privit in jur, am asteptat, ne-am asezat, am primit un ghiont, am intrebat de ce, mi s-a aratat o mica diploma pe perete, numele imi spunea ceva dar nu eram sigura, “cum, n-ai auzit de Mihai Covaliu?”, am privit rusinata parchetul laminat inghitindu-mi rusinea, am intrebat totusi “cu ce se ocupa”, mi s-a raspuns “e un mare campion de scrima”.

Atunci a intrat pe usa un domn bine, costum-cravata, figura joviala, maniere de patron, ne-a privit zambindu-ne, si-a consultat asistenta despre ce si cum si in ce ordine si apoi ne-a invitat intr-o conversatie amabila despre scopul vizitei si mijloacele la dispozitie. I-am povestit, ne-a propus ceva, ne-a aratat ceva, ne-a dus in cateva locuri, am vorbit mult, un om extrem de interesant, cunostea viata ca nimeni altul.

Povesti legate de vizita la inceput, povesti aditionale imediat dupa, scrima pe moarte, sportivii tratati ca niste bolnavi incurabili si totusi inca prezenti, Mihai fiul lui cel mare tocmai se pregatea de Olimpiada cu lotul, muncea mult, fondurile erau subtiri dar ramasese ceva pasiune dar cam atat. Scrima o facuse de mic, la club, ani lungi si plini de efort si pasiune, acum clubul nu mai era deloc, fiul se mutase la Bucuresti unde un club mai mare mai exista inca. “Mare pacat” spunea domul ocolind baltoacele, “copii buni sortiti uitarii, in curand vor pleca cu totii sau se vor lasa pur si simplu de sport traind dintr-o renta de rasul lumii si o mica afacere de familia pe langa. Cine isi va permite”.

Priveam privirea fixa a domnului de langa mine ascultand povestea lui spusa fara lacrimi vizibile. Doar vorba spunea multe, afara se innoptase de-a binelea, domnul ne-a propus sa ne conduca acasa, am acceptat, l-am invitat la o cafea, n-a refuzat, ne-am continuat povestile in jurul unei masute mici si vechi recuperate de la o matusa acum vreo douazeci de ani buni. Se duc toate…

Opt luni dupa, intai ianuarie, sase seara, ceata deasa in priviri, bara la bara prin Sinaia, nu se mai prinde decat Romania Actualitati, o voce suava povesteste o retrospectiva, am ratat jocurile anul trecut, pica la fix, povestea este extrem de bine facuta, cuvintele curg armonios, voit fara intonatie, momentele capata importanta meritata. N-au fost multe medalii pentru Romania, interviurile curg odata cu lacrimile, se anunta vremuri si mai grele, sportul de competitie e pe moarte si nimanui nu-i pasa, « lasa ca au altii ».

In cinci luni multi s-au retras, preferand o renta mizerabila si o pasiune ingropata in tarana argiloasa a unei glii odata celebre. Imi aduc aminte de domnul Covaliu si privesc trista pe geam, oamenii par sa petreaca, viata merge inainte.

Acest articol, inspirat din fapte reale, raspunde initiative BlogInitiative Campionatului Naţional de Ştiri Sportive. Pentru ca iubesc Brasovul si cred ca o traditie ingropata nu-si merita niciodata soarta, sustin orice initiativa in acest sens. Pentru cei ca mine, exista acum oportunitatea de a-si spune parerea si a o partaja cu cat mai multi. Poate lucrurile vor incepe sa prinda contur, cine stie ?  

Campionatul Naţional de ştiri sportive a fost gândit pentru cei care iubesc competiţia şi care scriu despre sport din pasiune, punând suflet în fiecare cuvânt pe care-l tastează. Totuşi, noi credem că pasiunea mai trebuie şi răsplătită din când în când, că altfel îţi defăşori activităţile cu o motivaţie în plus. De aceea am hotărât ca cel mai activ jucător din Campionatul Naţional de ştiri sportive să fie răsplătit cu 100 de Euro.

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;Dezgrop&8221;

  1. Ai un stil fenomenal de a povesti. Imi place al naibii de mult.
    Am si eu un prieten, mai in varsta, care a facut scrima in tinerete. Si-mi povestea ce si cum. Pfff…m-am facut mica si m-am bagat sub scaun. Noroc ca nu ma vedea, era la telefon.

    1. Am incercat sa aplic acelasi stil ca cel folosit de reporterul de la radio. Fluenta mesajelor era in completa contradictie cu lipsa oricarei forme de intonatii. Era un text ce trebuia sa injunghie si a injunghiat. Ca in scrima …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s