O mai tineti minte pe femeia cu privire de vultur bine ascunsa in spatele ochelarilor cu rama subtire care asta vara calca cracanat–apasat intr-o fusta mini cu crapatura lunga si suprapusa?
Azi dimineata aceasi femeie, aceasi ochelari cu rama subtire dar alta calcatura, ezitanta, in panta, alunecatoare, sustinuta de bratul drept al aceluiasi barbat tacut, imbracat intr-un cojoc maro deschis. Femeia abia se tara, prin captuseala groasa a paltonului lung si evazat razbea teama si sentimentul de neputinta in jocul cu natura. Gerul batea relativ aprig si panta trotuarului era lina si fin poleita.
Cizmele cu talpa italiana si piele fina „made in Romania” mi-au permis sa depasesc binomul fara mare greutate. Nu am privit in urma, nu aveam de ce, ghicesem deja totul. Am zambit doar, in gand, tragandu-mi caciula peste urechi.
Timpul le aranjeaza pe toate in ordinea cuvenita.
Abisuri 
Ha, ha, ha! Frigul ne da peste nas la toti, in mod corespunzator 😛
Ferice de cei ce stiu ca totul este relativ. Macar ei daca cad, macar stiu sa cada.
Cojoacele…mai sunt la moda?
Se pare ca da . Nu stiu daca-s scoase de la naftalina pentru cele cateva zile geroase de pe aici.
Să vedem dacă în versiunea 3,
îşi reintră în „pielea” ei. 🙂
Ca bine zici, cu atatea cojoace …
Uite că și „haina îl face” pe om:))
Il face si-l desface . Dar las’ ca merita, zic .
Oh, da! Așa zic și eu!!! Merită!:)