La un moment dat
Clipele au inceput sa-si astupe urechile.
Zgomotul le crea senzatii imposibil de reprodus
Fara ghid de utilizare.
La un moment dat
Timpul a obosit sa-si asculte clipele surde.
Oamenii vorbeau degeaba, toti in cor si asta
Depasea acceptabilitatea oricarei situatii.
Si atunci s-a facut liniste
Si oamenii au inceput sa se vada.
Abisuri 
Ah, tăcerea asta…este neprețuită!!!! De ce unii o refuză cu obstinență când ea e aducătoare de minuni??
Pentru ca le place teribil de tare sa se auda vorbind si sa-si dea dreptate. Se simt importanti si-si justifica existenta. In genul asta de situatie toata lumea vorbeste, eventual aude dar nimeni nu asculta. Cata pierdere de timp! Azi mi-am pierdut o ora si jumatate din viata in astfel de conditii. Macar de-ar fi ultima pierduta. Din pacate …
Nuuuu, nu e ultima pierdută…din nefericire!:(
Acești unii sunt de neclintit în vorbăraia lor lipsită de sens, de esență, de logică. Nu-și pot imagina că tăcerile pot spune mult mai multe decât pot vorbi ei într-o viață-ntreagă!
Din pacate … astia au fraiele.
Faptul că până şi ”clipele au început să-şi astupe urechile” îmi creează o imagine atât de puternică în minte, încât parcă-mi țiuie timpanele. 😦
Imagineaza-ti cum mi-au tiuit mie ieri urechile incercand sa sorb picaturi de idei coerente. Incercand din rasputeri s-a lasat cu o metafora. Sa ma zica cineva ca e in pana de inspiratie ! Intreba viata si vei gasi surse garla 😉
au inceput sa se vada, dar tot orbi au ramas.
Da, intr-adevar, intunericul i-a orbit de tot.