Dau picurii la o parte in cautarea cerului, zambetul imi ingheata pe buze, e aproape tarziu si e tare departe.

Scot un deget din ascunzatoare, el simte mediul inconjurator, se jura ca-i ultima data pe ziua de azi si apoi intra zgribulit la loc.

Privesc trecerile, o data, de doua ori, de trei ori, aceleasi linii fine prin aceleasi puncte la egala distanta unul de altul si astept sa inceapa tarziul, foarte tarziul.

Cineva arunca o intrebare legata de lungimea orelor si eventualele lor decalage „daca se poate, bineinteles”, ceilalti, dincolo o ignora lasand-o sa se scurga peste limite.

Acolo, dincolo, tarziul nostru e mult mai devreme, impactul quasi nul si normalitatea isi urmeaza doar firul stabilit de comun acord.

Relativizez si-mi continui starea inceputa acum cateva randuri. Se va termina odata si odata si ziua asta….