Eu chiar cred in minuni de tot felul, chit ca nu-mi prea dau satisfactie dar in definitiv si credinta este o ocupatie ca oricare alta care, prin simpla-i prezenta, umple goluri diverse cu tot felul de ipoteze in general difícil de combatut, intr-un sens sau altul, caci referintele-s in general proprii autorului si specifice unui context si cine ar putea demonstra negru pe alb ca ceea ce-i valabil azi se poate aplica si incepand de maine, ca sa nu mai vorbesc de saptamani intregi dupa, caci importanta nu este senzatia saptamanii de dupa, importanta e senzatia momentului in care minunea isi dovedeste dreptul la existenta, chiar si efemera.
Eu chiar cred in minuni si datorita acestei credinte greu de dezlipit ma foiesc dintr-o parte in alta a diverselor situatii generate in general de ne-infaptuirea situatiei doar imagínate, incercand sa gasesc o portita cat de mica cu vedere la mare.
Caci marea lasa orice posibilitate posibila, nu?
Abisuri 
Cred ca suntem de aceeasi credinta.
Pai nu pot spune decat „unde-s multi puterea creste” sau” cine se aseamana se aduna”.
Eu nu credeam in minuni, dar am intalnit cateva bucati oamani minunati si apoi parca credinta s-a justificat. Asta sa fi fost portita mea?
Eu cred ca da, una dintre ele. Si mai cred ca de multe ori trecem pe langa „portite” fara sa le vedem. Si apoi regretam, bineinteles, doar trecerea.
Eu am avut parte de minuni , chiar daca credinta mea e cam pusa in pioneze .Asta cred ca e dovada suprema ca Dumnezeul la care ma rog sau uit sa ma rog este unul milos.
Sau poate ca pionezele au lasat gauri „cu trecere dincolo de non-credinta” 😉