Prejmer

E nevoie de posibilitatea zilei de maine. E nevoie de constientizarea iesirii de urgenta, undeva brusc spre stanga „Prejmer, 5 km” („proasta semnalizare in Brasov”, „pai Prejmerul nu-i mare, e normal”, „si ce daca?”)

Si toate acestea ca sa ne recunoastem pe plaja indepartata (noi, intre noi, romanii) dupa „ce-uri” si „cum-uri”. Numai atat? Nu-i prea simplu? Pai nu-i , ca accentul face tot restul.

Mai ca m-as fi simtit pierduta undeva intre sarbi si bulgari, „parc’ar vorbi romaneste”, daca n-as fi avut urechea ascutita si auzul inca fin. „Nu-s romani dar seamana”. Si casele din Bulgaria seamana cu ale noastre dar is mai neintretinute. „Da, dar ei au strazi mai bune ! ” „Si ce daca, fiecare cu ce-l doare mai tare, stii ca romanii detin titlul de campioni in acte de proprietate, cica ceva pe la 90% sunt proprietari daca am inteles eu bine”.

Si tot asa mi-am cumparat Dilema Veche „4 lei exemplarul, nu-i prea mult?” „Pai asa sunt toate ziarele din Romania, in definitiv cartile nici nu-s scumpe”. „Pai cine mai face literatura de calitate in ziua de azi, toate referintele noastre sunt deja demult decedate” „Asa credeam si eu dar mi-a explicat fiica-mea cam cum sta treaba, exista inca scrieri de calitate dar nimeni nu le face publicitate”

Si tot citind „Dilema Veche” am inteles ca trebuie sa dau cate o ghiont de fiecare data cand va fi sa aud „Asa-i in Romania”, „nu e cu folos sa te discreditezi singur, la urma urmei strainii abia ne descopera, nu-s toate falimentare, chiar nu-s”.

E nevoie de posibilitatea zilei de maine, de constientizarea iesirii de urgenta „Prejmer, 5 km”.

Cine nu ma crede, sa treaca din cand in cand prin Tara Barsei, chiar de se misca cu viteza melcului, lucrurile se misca. „Dar la ce bun sa se miste daca n-ai de lucru ?”

Asteptam aeroport cu nerabdare. Poate, poate.