Gemul

Acesta este un articol fara prea multe metafore, imi cer scuze anticipate pentru eventualele balbaieli.

Am facut gem de corcoduse. Am fost intr-un fel obligata sa fac gem de corcoduse, mi-a fost impus sa fac gem de corcoduse.

Am primit un kil’ de corcoduse „din acelea din gradina, cu gust, nu din alea de supermarket”. M-am uitat ca vitelu’ la poarta noua vreo doua zile „ce naiba sa fac eu cu un kil’ de corcoduse?”, de mancat incercasem dar de la a treia n-au mai alunecat si pace, si intr-un sfarsit am apucat o carte de bucate – retiparita, Sanda Marin, cumparata asta vara de la Carturesti, cum urci pe fosta „7 noiembrie” pe dreapta – si am cautat tarte cu corcoduse. Nimic. Am cautat prajitura cu corcoduse. Nimic. Am cautat compot de corcoduse. Prea acru.

Intr-un final am deschis laptopul si am gasit pe Google „gem de corcoduse”. Le-am fiert vreo ora, nu mai mult, apoi le-am dat prin sita. Am frecat la sita vreo jumatate de ora pana n-am mai putut si apoi am lasat-o balta. Am pus ce-a mai ramas pe foc cu vreo juma’ de kil’ de zahar, amestecand din cand. Vreo juma’ de ora, nu mai mult. Apoi am gustat si mi-a placut, am pus un pic pe o farfurioara si am lasat sa se raceasca si iar am gustat. Mi s-a parut gata, am luat un borcan cu castraveti cumparat din supermarket, l-am golit, l-am clatit cu apa rece, l-am mirosit, mi s-a parut ca inca miroase, l-am clatit din nou si apoi l-am sters cu un „essuie-tout” ultra-absorbant. Am pus o lingura sub borcanul gol si rece si am turnat gem-ul. A curs pe langa si totul a devenit lipicios, am sters de mai multe ori de jur-imprejur cu alt „essuie-tout” utra-absorbant. Apoi am gustat inca o data si mi-a placut la fel de mult. Cand am umplut borcanul, l-am lasat fara capac pana s-a racit de tot. Tot privind borcanul mi-am amintit de gemurile din tinerete si m-a apucat un chef nebun sa redevin tanara.

Ieri am cumparat zece borcane cu capac si azi tocmai ce am citit undeva ca cea mai buna reteta nu va fi niciodata cea scrisa de un mare „sef”, cea mai buna reteta va fi cea scrisa de natura. Cu alte cuvinte cea mai buna reteta e „reteta de sezon”. Si mi-am adus aminte de fasolea verde congelata pentru iarna si de perele invelite in ziar si tinute la rece pe intuneric.

Ca intotdeauna roata se invarte si odata cu ea naftalina se evapora incet-incet, descoperind molii batrane dar inca la moda.