Unu, doua, trei …


Stau undeva hat departe

Pe un fel de margine stirba

Evitand cu bunastiinta sclipirile de orice fel

Intre doua goluri, admir cadenta gandurilor lipsa

Unul, doua, trei…

Cand ajung la zece, imi tin respiratia

Luni, marti, miercuri …

Joia n-o pun la socoteala

Vinerea inspir, sambata respir

Duminica numar ce-a mai ramas

Uneori imi iese peste, alteori sub.

Lunea ma catar la loc si incep din nou

Sa numar.

Anunțuri

13 gânduri despre „Unu, doua, trei …

    1. Pai eu una respir incepand de vineri seara, asa ca sa anticipez ZIUA. In rest … Multumesc ! Si, ai vazut ceva demn de partajat, acolo sus pe ziua de luni (sper ca nu te-ai catarat prea sus ca stii cum se zice, cu cat privesti lumea de sus cu atat vezi lucrurile mai mici 😉

  1. Doar la mine toate zilele sunt la fel, de nu mai stiu cand si cum sa numar, nu mai stiu cand trebuie sa inspir si cand sa respir. As putea incerca sa fac zilnic toate astea, cate putin in fiecare clipa. Crezi ca ar merge? 🙂

    1. Cred ca trebuie cu orice pret evitata monotonia. Din aceasta cauza – si nu numai – eu m-am obisnuit sa-mi tin respiratia luni (asteptand sa treaca) – apropo de asta , se pare ca exista un sindrom al amanarii care se poate trata – si apoi intru intr-un fel de asteptare pana joi (nu stiu de ce, dar joia imi place sa n-o pun la socoteala) si apoi respir un pic sambata. Astfel, zilele parca nu se mai aseamana unele cu altele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s