Fox


De-ar fi fost sa-si descrie starea, cuvintele i-ar fi fost de prisos. I-ar fi trebuit culori vii si arome puternice. Carase la legume si fructe de i se invinetisera degetele si acum spala borcane.

Nu-si putea explica exact de ce dar zgomotul buretelui tavalit pe sticla albastruie ii provoca mereu aceasi imagine: o poteca inzapezita si fix la capatul ei un revelion in varf de deal. Apoi doar muzica, multa muzica, muzica data la maximum, muzica la magnetofon, muzica de innebunit vecinii. Dans si muzica.

Fox-ul il invatase tarziu, intr-o sambata ploioasa de toamna tarzie. La inceput i se reprosasera multe: miscarile greoaie, ca de buturuga aruncata in apa tulbure, pasii parca mai tot timpul incolaciti unul imprejurul celuilalt, soldurile balanganite fix impotriva ritmului. Incetul cu incetul insa lipiciul a inceput sa prinda si, intre doua ocheade si patru basi scormonind sentimente ascunse, ajunse sa stapaneasca cei mai ametiti pasi, “the must-ul momentului”. O singura figura un pic uschita, dar genul ala de figura care repetata la nesfarsit provoca reactii total asimetrice.

De atunci se servise de figura in orice situatie, indiferent de natura situatiei, indiferent de ritmul situatiei, indiferent de tot si de toate. Cum incepeau basii, arunca cu pasii aia uschitii de toti se opreau sa o priveasca, se facea cerc de fiecare data in jurul ei si se trezea mai intotdeauan undeva spre mijloc, obligata de regulile nespuse sa continue invitand si acceptand mai mereu refuzurile invocate de gest . Ritmurile se schimbau si figura se adapta parca de capul ei. O putea executa in orice ipostaza, cand lent, privind languros peretii zugraviti in var, cand un pic mai apucat, rasufland cand nimerea, intre doua rotatii sau trei pasii mici aruncati la repezeala cand spre stanga, cand in fata.

De cand cu figura, viata i se parea simpla de tot, in definitiv nu avea nevoie de mare lucru, cateva accesorii, mereu aceleasi, adaptate doar la moment si situatie. De cand cu figura, replicile curgeau si ele fix la obiect, intonatiile erau perfect inteligente, pauze atat cat trebuie iar rictusurile perfecte si de uzanta.

Anii au trecut in vrac de atunci si odata cu ei ritmurile s-au adaptat, pe aici ingrosandu-se putin, pe dincolo pitigaindu-se de ochii lumii. Figura a rezistat cumva timpului, imbatranind odata cu el.

De-ar fi fost sa-si descrie starea, cuvintele i-ar fi fost de prisos. I-ar fi trebuit culori vii si arome puternice. Carase la legume si fructe de i se invinetisera degetele si acum spala borcane. Undeva, dincolo de perdeaua odata alba cineva tragea clopotele.

Indaratul sforii, incercati aici.

Acest articol face parte din seria “la capatul sforii” unde lucrurile nu-s niciodata batute in cuie si orice sugestie e binevenita pentru a continua povestea inceputa. Desigur, astept sugestii – raspunsurile la sondaj vor orienta urmarea.

7 gânduri despre &8222;Fox&8221;

  1. Pingback: Canalul | Abisuri
      1. Nuuu. FoxPro era/este un limbaj pentru chestii contabile cu baze de date. Assiris era un limbaj de asamblare, apropiat de codul masinii.
        Tu vrei sa dansezi si eu iti stric cheful.

      2. Nuuuu, nici vorba. Dar memoria mea de luni de dimineata e fix in vrac. Nu mai stiam in ce domeniul activa, stiam ca dadusem de el la un moment dat, tangential numai ca eu si contabilitatea … ca si cu mitraliera.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s