De-ar fi sa sfaramam momentele cat mai marunt la un moment dat, n-am putea considera probabil actul drept tactica. Nu in toate contextele. Uneori insa cuvintele vin pe nepusa masa si atunci o iau inaintea gandului lasand gura sa vorbeasca de una singura.
Tactica presupune premeditare iar anumite momente presupun doar prezentul. In astfel de momente ar trebui apasat pe pauza si apoi profitat din plin. Dar asta s-ar numi tactica.
Abisuri 
Presupun ca sfarami toate momentele mai putin „momentul dat”. Altfel intram in paradox. Sau, de fapt, asta urmareai?
Pai sa zicem ca paradoxul non-tacticii poate pune punctul pe i.
…cum duci tu o discutie simplă intr-o cugetare cu sens…
Si toate extrase din realitate – un comentariu prost calibrat
Si pe mine ma uimeste prelungirea acelui comentariu… Ce ai putut scoate aici dintr-un nimic postat in graba acolo… 🙂 Nu cumva este o tactica prin care incerci sa ne pacalesti ca nu ai nici o tactica? :)))))
he, he , he , eu mi-s una d’aia de scoate din tantar armasar. Tactica mea e simpla ( ca am si eu tactica , de! , ca toata lumea) gasesc zilele cu inspiratie si ma tin de capul lor. in general week-end-ul imi cam joaca feste ca d’aia am si zis chestia aia cu tactica, acolo unde am zis-o.
…tocmai de aia am zis ce am zis. Văzusem discutia…şi fiindcă ieri ţi-am zis ceva, azi mă sucesc şi-ţi spun atât: continuă cum simţi!
Taman acum cand mi-as fi schimbat si eu putin… tactica ?
Și totuși. Elaborarea tacticii este cea care îmbracă nuanța premeditării. Aplicarea tacticii este doar o chestie de moment. Într-o situație dată, la un moment dat, aplici tactica potrivită dintr-un cumul de tactici deja elaborate și, eventual deja experimentate anterior. Chestie de moment. Otrăvești fântânile dacă în acel moment îți ies fântâni în cale.
Și be) de ce nu s-ar elabora și-o tactică a sfărâmării momentului ?
Eu aveam tendinta de a numi tot procesus asta de selectie (context, moment precis, actiune) tactica. Dar exista cuvinte si cuvinte, unele, aruncate la locul nepotrivit, cad bolovan. Dar iti dau dreptate: recunoasterea ACELOR momente care merita sfaramate implica o anumita experienta bazata pe tactici anterioare bine rodate.
cred ca redenumirea postarii ar rezolva paradoxul, intentionat existent. daca, in loc de non-tactica ai pune a-tactica? tot procesul asta de selectie, numit de tine tactica, imi spune (de exemplu): de cine sa ma indragostesc, cum, cat etc. dar cand dau de doua picioare bine infipte intr-un trup terminat cu ochi care ma fac sa-mi pierd ratiunea, toata tactica de mai nainte, nu doar ca da gres, dar se si anuleaza. tactica = ratiune, non-tactica = afect.
Cum spuneam, depinde de moment, tactica, non-tactica, a-tactica. Si ochii nu fac decat sa umple si mai mult momentul. Afectul ca exceptie sau ca paradox?
nici exceptie nici paradox. afectul exista cumva, pe langa ratiune. posibil ca rezolvare. e tactica renuntarii la tactica, aici am vazut eu paradoxul, aici cred ca afectul e rezolvarea.
Atactica sa-i ramana deci alt nume !