Hai sa castigam ceva experienta rontaind noroiul printre dinti, sa ne scapam de resturi, „zdrag-zdrang, i-auzi cum cad resturile”, sa ne intrebam naivi „e normal sa cada cu zgomot?” si apoi sa ne facem ca am uitat „era doar o impresie, „toti avem drepturi egale in fata sortii”.

Hai sa afirmam afirmatii de tot felul controversand felurile in chipuri diferite „tu chiar ai un chip al naibii de expresiv”, sa ne impiedicam apoi de fix opusul ultimului chip intru confirmarea definitiva a regulii „regula? care regula? aici ne facem doar de cap”.

Hai doar sa fim ceea ce suntem, sa ne lasam aparentele in spatele cuvintelor, sa ne jucam apoi cu cuvintele pana la ultima aparenta „ce usurat ma simt asa deodata, simti si tu?”

Hai sa redevenim umani intre doua jumatati relativ egale. Se poate ?