Erau cartonate. Sigur erau cartonate ! Erau vreo zece. Sau poate doispe’ ? Cine sa le mai stie numarul? Stateau frumos aliniate, in ordine crescatoare, in spatele geamurilor duble in general acoperite cu un strat fin de praf. Strada neasfaltata, „se mocaie astia de parca ar fabrica astfaltul cu mijloace proprii”.
Aveau ceva, ceva greu de definit, un ceva ce atragea degetele, desuruband curiozitatea in sensul acelor de ceas. O buna bucata de vreme am reusit sa le ignor hranindu-mi elanul cu „o mie si una de nopti”. La un moment dat m-am vazut admonestata „de sus” , „mai citeste si tu altceva ca te va lua cu ameteala de-atata invartit roata”. Am rezistat eroic vreo doua-trei rotatii pana cand surubul s-a trezit in aer si curiozitatea ridicata la rang de regula in lipsa reperelor lasate de capul lor.
Si atunci am luat repede o carpa de praf, am sters geamul dublu (exceptia zilei de vineri) am deschis geamul dublu, am ales practic la intamplare in spatele geamului dublu, una la nimereala, una din cele zece-doispe’, cine sa le mai stie numarul, am luat o paturica sa-mi tina de cald si dusa-am fost la umbra parului din stanga treptelor cum vii dinspre drum drept inainte si apoi am uitat de mine pret de vreo zece-doispe’ volume, cine sa le mai stie numarul.
M-am uitat undeva sub parul din gradina calatorind in jurul lumii in optzeci de zile, mi-am tinut respiratia la douzeci de leghe sub mari, i-am insotit pe copii capitanului Grant la capatul lumii, mi-am luat zborul si m-am lasat purtata de curent vreo cinci saptamani in balon. Si cate si mai cate.
La al zece-lea (sau al doispelea?) volum, spre final, m-am regasit altfel decat ma lasasem, se lasase seara si un vant molcom de primavara tarzie adunase mormane-mormane florile batute de visin. Venise vara si nici nu remarcasem.
Cele zece-doispe’ volume le-am oferit unui prieten plecat in Germania „sa ii tina loc de legatura cu limba natala”. Nu le-am inlocuit, erau imposibil de inlocuit, le-am pastrat bine acolo unde le era locul, intr-un fel de imaginatie nu tocmai bolnava dar nici nu foarte departe de ….
Daca ai si tu astfel carti care ti-au marcat copilaria impulsandu-ti imaginatia intr-o directie nebanuita, deschizandu-ti orizonturi imposibil de imaginat, altura-te proiectului lansat de Sonia, „Semn spre carte” si da sansa unui copil de a profita si el de o astfel de experienta. Unica.
Abisuri 
Lasă un răspuns către ioana Anulează răspunsul