Fire


Si continuam sa merg ascultand, privind, rastalmacind. Si continuam sa simt, sa-mi imaginez interpretand semnificatiile, gresind semnificatiile, acceptand semnificatiile, adaugand cozi semnificatiilor, puncte semnificatiilor, virgule zambetelor, potentialelor zambete, potentialelor posibilitati abia ghicite, date de inteles de tonalitatea consoanei, putin prea apasate, de finetea vocalei, prea fina, neadecvata nuantei generale si totusi atat de tonalitate.

Si continuam sa-mi imaginez comportamente, sa-mi desenez posibilitati, sa le ascult vibratiile incercuindu-le punctele tari, trecandu-le cu vederea restul. Cand se terminau si imaginile si sunetele si liniile si punctele, cand se terminau toate, reformulam totul in cateva cuvinte umpland spatiile cu ganduri si gandurile cu adevaruri, adevarurile mele, realitate deformata de lupa prezumtiilor de tot felul trecute prin filtrul propriilor valori. Asumandu-mi starea-palnie ascuteam creioane verzi, toceam varfuri negre, rodeam pe la colturi gume pana provocam gauri si cautam o alta foaie, acelasi format A4, acelasi alb prafuit, pe care o umpleam cu semne de semnificatii deformate de grosimea lupei, de multitudinea faptelor, de numarul impresionant de personaje concentrat intr-o singura fraza adunata, scauta, impartita, astalamacita, filtrata.

Caci cuvintele mele au nevoie de senzatii, de priviri, de oameni, de posibilitati. Cuvintele mele au nevoie de esenta si esenta de realitate. Cuvintele mele, mincinoase, rastalmacite, potentiale, cuvintele mele au nevoie de metafore, masti ipocrite lipite cu scotch, dezlipite pe la colturi de atata ploaie. Cuvintele mele trebuie sa sune, sa provoace, sa nu spuna, sa nu arate cu degetul, sa atinga, doar sa atinga.

Eu …

Ma inspir dintr-o autentica realitate pe care o rastalmacesc cu bunastiinta, pe placul meu. Suna egoist dar imi asum ego-centrismul.

Pentru ca …

  • Sunt de parere ca niste randuri, pentru a-i atinge pe altii, trebuie sa-si atinga in primul rand creatorul.
  • Consider ca niste randuri, pentru a-si atinge autorul, trebuie in primul rand sa emane autenticitate.
  • Si ce poate fi mai autentic decat o realitate povestita intr-un fel sau altul?

Acest articol propune spre dezbatere, in cadrul PsiCafelei de marti, tema :

„Tu pentru cine scrii, ce te inspira si in ce fel transmiti mesajele tale, celorlalti?”

Anunțuri

27 de gânduri despre „Fire

  1. scrierea mea este simplă… bântuită de senzaţii, de curiozităţi, de amintiri, de ceea ce citesc la alţii. scrierea mea este un dar şi o întâmplare a dimineţilor. şi chiar dacă se poartă teribil de mult scrisul pe placul cititorilor, eu scriu în primul rând pentru mine.
    şi îmi asum lipsa dialogului… 🙂

    1. Era la un moment dat o polemica pe tema „scrierile mele nu mai plac, mi s-au imputinat cititorii” si atunci m-am intrebat daca eu, scriind pentru mine in primul rand, as reactiona intr-un fel sau altul cand n-as mai avea cititori. Probabil ca mi-as pune totusi ceva intrebari. Dar nu cred ca as putea sa-mi schimb stilul intr-o maniera forte numai ca sa atrag cititori. Este un defect egoist pe care mi-l asum … (m-am „linisitit” cand am citit raspunsul tau, nu sunt singura egoista 😉

      1. acuma, eu cred că depinde foarte mult ce nişă ai şi ce vrei de la blog. 🙂 eu făcusem greşeala să cred că traficul este important, vizibilitatea… şi m-am trezit cu o sumedenie de comentarii ipocrite sau care nu spuneau de fapt nimic.după ce am anunţat că nu mai răspund comentariilor stereotipe şi că nu aplic regula reciprocităţii, traficul meu s-a redus substanţial.şi unii „cititori” care mă „admirau” ei foarte mult au dispărut subit…
        să-ţi spun şi că mai cochetez uneori cu ideea de a închide comentariile de tot? nu o fac însă pentru că există oameni care chiar citesc şi vor să înţeleagă ce am scris, ori emoţia lor mă ajută să îmi dau seama dacă am exprimat ceea ce am dorit, dacă scriu prost sau nu…
        apoi am readus şi parfumurile în casa mea, pe acelaşi principiu: le citeşte cui îi plac, pe restul îi rog tacit să le ignore. ele fac parte dintr-un proiect la care ţin şi pe care l-aş fi risipit altfel prin caiete uitate.

      2. Ai dreptate Psi, la ce rost comentarii care nu spun nimic? Eu una mai las un comentariu cand nu pot da like, asa ca sa spun ca mi-a placut. Ai dreptate cand spui ca depinde f mult si de tipul de blog, blogurile „literare” genereaza in general putine comentarii.

  2. Pentru cine scriu? Pentru oricine care are credinţa că întrebările şi gândurile mele îl vor îndemna la întrebări şi gânduri proprii. Ce scriu? Lucruri simple. Ce mă inspiră? Micile amănunte pe care uneori viaţa mi le aduce în cale.

      1. Nu tuturor le place asta. Chiar am avut un articol pe blog pe tema asta. Unora li se pare că „cerşeşti” comentarii folosind stilul ăsta. Dar eu nu pot scrie altfel. Lucrurile certe nu mă atrag ca subiect pentru articole. Iar întrebările mi le pun în primul rând mie. Ceilalţi răspund doar dacă vor.

      2. Cred ca uneori criteriile de apreciere sunt false .. Numar de comentarii, numar de like-uri … Depinde de blog zic eu. Relativ la cersit : cum zici, daca n-ai nimic de zis , nu zici. Daca insa ideea prinde, de ce nu?

  3. Am zis că de-acum stau cuminţică şi muncesc, şi nu mai hălăduiesc pe net, dar subiectul mi-a făcut prea tare cu ochiul, plus că munca mai trebuie şi ea întreruptă din când în când, nu? 😛
    Aşadar:
    1. Şi eu scriu în primul rând pentru mine – ce, cum şi cât îmi place. Bineînţeles că nu mă supăr dacă am cititori şi comentarii (când nu le închid). Dar în locul unui comentariu care să-mi spună doar că persoanei respective i-a plăcut, prefer un „like”. Mai toată lumea e în criză de timp, aşa că de ce să nu-l economisim, şi pe al meu şi pe al cititorului?
    Am remarcat şi că unii – nu prea mulţi, doar vreo doi-trei (din câte m-am prins eu), îmi dau „like”-urile la schimb. Cum le dau eu câte unul, cum îmi apare şi mie unul – sau mai multe, în succesiune rapidă, foc continuu 😀 – din partea lor.
    Mai sunt şi unii care aşteaptă musai reciprocitate – dacă eu nu mai ajung pe blogurile lor, nu mai ajung nici ei pe la mine. Şi puţin îmi pasă. Nu vreau troc în materie de aprecieri.
    Pentru mine scrisul şi blogăritul sunt distracţie – joacă. De-aia mi-am şi făcut o cărută de bloguri şi de conturi de platformele de blogărit. Şi, cu sau fără cititori, o să continui să mă joc – în măsura timpului disponibil. E oricum mai distractiv decât scrisul pentru sertar! 🙂
    2. Mă inspiră orice – dar am o slăbiciune pentru „duzinile de cuvinte” 🙂
    3. Încerc să-mi transmit mesajele râzând sau măcar zâmbind – deşi nu ştiu dacă râsul şi/sau zâmbetul îmi sunt întotdeauna vizibile printre rânduri. Însă cert este că scriu aşa cum simt nevoia s-o fac pe moment.

    1. „Like-uri” la greu am avut si eu, cred ca depinde de felul in care omoul citeste blogurile, probabil ca respectivii citesc cate un blog odata. Din cand in cand. Imi pare bine ca ti-ai facut timp sa raspunzi, chiar eram curioasa cine scrie pentru el/pentru cititori.

      1. Da, şi mie mi se întâmplă să citesc mai multe articole de pe un blog la rând. Dar aici e vorba de altceva:
        Ţin de obicei messenger-ul deschis (pe invizibil, doar ca să fiu pe fază când primesc mailuri) şi văd cum sosesc cele care-mi anunţă cel puţin câte trei like-uri de la persoana respectivă – exact în foc continuu, cum am spus. Oricât de scurte ar fi un uneori articolele mele, nu cred că se pot citi chiar câte unul pe secundă! 😀

      2. Poate le-a citit inainte si poate ca nu avea cum sa dea „like”. Mie mi s-a intamplat deja sa nu pot da like si sa o las pe mai tarziu „in rafala” deci.

  4. Scriu pentru mine dar recunosc mi-e drag cand ma citesc si altii si regasesc in randurile alea ceva ce au visat sau ar fi vrut sa viseze.
    Uneori descriu realitatea toarsa prin gandurile mele, alteori scriu realitatile care ar fi putut sa fie sau ar putea fi inca, am eu nostalgia asta a padurilor care ar fi putut sa fie.
    De regula am ceva de spus, rar de tot doar ma joc cu cuvintele sa le aud cum cad unul dupa altul si sunt zile in care ma surprinde ce reusesc altii sa citeasca in randurile mele.

    1. Se intampla deci ca altii sa citeasca altceva ? Interesant ! La mine e practic litera de lege 😉 Cat despre realitate cred sincer ca o existenta virtuala 100% este imposibila, e nevoie totusi de „substanta autentica” stoarsa din off-line.

  5. E prima pisicafea la care intru. Asta e! Mi-au trecut multe prin cap încă de când ţi-am citit primele rânduri. Pentru prima dată de când te citesc ai fost previzibilă. În rest m-am străduit (şi ăsta e cuvântul potrivit), să merg în ideea ta, nu a mea. Nu cred că am nimerit decât o dată, cred, sper, deşi înţelesurile băteau în multe direcţii. Când te-am citit la Sb, am avut o revelaţie. Scriai magic dar tot în felul tău, apoi te-am văzut necăjită că nu ai ce căuta într-un concurs în care creaţia era pusă oarecum la zid. Sincer, mă miram că eşti acolo. Aşadar, nu ştiu pentru cine scriu eu. Încă mă mir de trecerile oamenilor prin cuvintele mele, mă bucură şi onorează dar ştiu că niciodată nu voi putea scrie cumva…unic, ca tine, psi, Comicultural, dar nici nu-mi doresc asta. Eu nici nu-mi doresc să scriu pentru ceva sau cineva anume. Nu merg totdeauna la cei ce mi-au comentat, desi imi doresc şi propun, nu am buton de like, iar wordpressul pe mine nu mă lasă să dau doar like blogurilor. Am preferaţii mei in blogosferă, dar mă străduiesc să nu se vadă asta. De ce? Ca mâine, dacă trec la alt gen şi blog, să nu mi se simtă lipsa. E mult de spus. Eu nu înţeleg de ce trebuie sa ai trafic sau câte persoane mă citesc. Păi, cine se gândea acum 11 luni la astfel de lucruri? Nici nu credeam că pot scrie trei rânduri darămite să mă joc în duzini, psiluneli şi alte minuni găsite aici. Eu vă mulţumesc pentru fiecare semn lăsat: a contat. Pentru mine a contat. Sunt genul care reactionează la un cuvânt bun şi desi aud peste tot că multi preferă criticile, eu cred că nu sunt atat de deschisă lor. Ştiu că cei ce scriu bine, cu adevărat bine şi unic sunt puţini. Aşa că…mă scuzi că am scris atât. M-a luat valul.

    1. De ce sa te scuzi, sunt vorbele din jurul unei cafele fierbinte – poate nu foarte foarte tare tinand cont de ora 😉 . Revenind la cele spuse de tine, cred ca fiecare avem „un stil „propriu”si o directie in care „excelam”. Tu de exemplu esti o MARE povestitoare, povestile tale sunt miere pe paine proaspata. Sonia incita la dialog, Psi mestesugeste poezii, Comicultural amesteca cuvintele intr-un fel … incredibil creend senzatii incredibile. E bine ca suntem diferiti, ne completam in cel mai desavarsit mod cu putinta. Referitor la Sb , e o experienta , nu stiu daca am ce cauta acolo, in orice caz daca voi mai cauta vreodata nu o voi mai face cu acest blog.

  6. Eu scriu pentru mine, un fel de terapie as putea spune, si, in mare parte, despre mine. Uneori mi se spune ca scriu „criptat” dar asta se intampla pentru ca imi plac metaforele 🙂 Imi place sa vad ca cineva ma citeste sau ca imi lasa vreun comentariu, de orice fel. Ma inspira sentimentele, oamenii in general iar modul de exprimare… ai vazut si tu 😀

  7. Eu scriu, desi nu online, pentru mine..si poate in viitorul indepartat si pentru alti ochi, asta doar intamplarea poate decine..
    Motivul principal pentru care scriu..este iubirea.Iubirea de parinti, de prieteni, de animale, dar mai ales, iubirea aia de EA! Pentru EA scriu…si scriu…si ma duc pe cele mai inalte culmi si cobor in cel mai intunecat abis…doar pentru ca ea ma trimite in aceste locuri…Iubirea…un sentiment atat de frumos. si atat de chinuitor…Perfecta contradictie…Cred ca de asta scriu…ma contrazic cu mine insumi 🙂 habar nu am!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s