Tu spuneai “pro” iar ea striga “contra!”
Şi dădea exemplu piatra
Tu continuai “pro”
Te lovea piatra
Te lovea exemplul
Te lovea “ea”
Tu continuai “pro”
Până la altă probă, contrarie
Până la capăt.
Piatra lovea tangenţial
Diagonale fine îţi ardeau obrazul
“Prea cald pentru luna asta” spuneai
Continuându-ţi afirmaţia pietrei
Nu-ţi păsa de soare, de vânt, de pământ
Nu-ţi păsa de piatră
Forma ei, aproape formă
Te izbea profund
Amintindu-ţi …
Şi apoi o luai de la capăt
Tu spuneai “pro” iar ea strigă “contra!”
Şi dădea exemplu piatra
Abisuri 
obositor… si trist 😦
cat de multe personaje s-au / ne-am recunoscut in scrierea ta…
De fapt totul a pornit de la … liniste. Era prea multa si am simtit nevoia pietrei.
Piatra – argument suprem în lipsa argumentelor, în lipsa abilităţii de exprimare, în lipsa capacităţii de a raţiona, în lipsa bunului simţ, în lipsa toleranţei.
Câte valenţe pentru un bolovan banal!
Câte găuri astupă!
Orice prăpastie poate fi umplută cu pietre. Uneori nu e nevoie decât de un pic de zgomot şi pietrele cad, aruncându-se una pe alta în toate fisurile unui caracter…
Ca sa vedem si partea frumoasa a pietrei, pe mine m-a inspirat imaginea asta :http://there4ndbackagain.com/2014/06/30/lifes-a-beach/#jp-carousel-3522 si , pentru ca era MULT, MULT prea liniste , am luat o piatra si am aruncat cu ea. Alt argument nu mai aveam.
Tu ai aruncat o piatră, eu am oferit palincă… Să se facă zgomot, deci! Sau, şi mai bine, să se stârnească vorba! 😀
Pai da , asta era si scopul. Merge o palinca ca da sa ploua 😉 In linistea asta si ploaia-i buna …
Este doar o lupta intre ego-uri…Ca folosim piatra, batul, pusca, sabia…sau alte arme din dotare…nu mai conteaza. Noi sa fim sanatosi…?!
Ego-ul linistii perturbat de ego-ul pietrei.
Egoul este insasi NELINISTEA, este generator de neliniste, se hraneste cu neliniste, cu conflicte.