Era un fel de harababură neprogramată, nimeni nu se gândise la nimic, se întâmplaseră toate lucrurile aşa, pe dos, fix cum trebuiau să nu se întâmple dacă oamenii s-ar fi gândit, nu mai mult, preţ de un minut-două cât să-şi amintească.
Era un fel de tot început undeva demult şi încă neterminat, o amestecătură de intenţii de tot feluri şi acţiuni ratate din start, o sumedenie de nimicuri inconsistente, un gol umplut cu goluri mici, conţinut lăsat de izbelişte.
Era neprevăzutul în toată splendoarea lui infinită, un infinit de începuturi fără sfârşit, un pumn strâns de posibilităţi de ceva vreme imposibile. Era antren şi disperare, răspunsuri la întrebări încă în faşă, era o seară improvizată în jurul unei mese improvizate, într-o viaţă improvizată. Oamenii plecau cu noduri în gât spuandu-şi că vor trece, oamenii radeau plângând, oamenii sorbeau din pahare albe lichide roşii, oamenii se ştergeau de prea plin cu dosul mânecilor largi, era o seară improvizată în jurul unei mese improvizată într-o harababură neprogramată.
Era şi va mai fi, e abia duminică.
Abisuri 
N-o fi fost vrun parastas …?!
Nu chiar …
și n-ai schimbat unghiul din care priveai ? poate ai fi văzut altceva.
As fi vrut sa pot dar n-a fost sa fie. De incercat am incercat dar nu depindea de mine. Din pacate. Lucrurile se intampla oricum, as vrea sa nu-mi mai imaginez nimic…