Totul şi nimic


Trăia într-un tramvai roşu şi înainta pe şine paralele. Nu privea pe geam, transparenţa îl orbea, clipea, doar clipea des şi sorbea. Trăia cu un pahar aproape gol şi impresia unui pahar aproape plin, sorbea la intervale regulate şi ofta.

Ofta des şi-şi amintea. Locuri, oameni, pe toţi şi-i amintea, nu avea o ordine precisă, când şi-i amintea şi-i amintea pe apucate, o bucăţică de colo, un peisaj de dincolo. De cele mai multe ori fugea, el de locuri şi tot el de oameni, el îndărădnicul, el încăpăţânatul, el mereu altfel-ul, el fugea de-andoaselea, urca coborând, înaintând dealul, mereu acelaşi deal, morman gri de pietre cubice inegale, acelaşi deal, serpentină după serpentină fuga îi devenea cursa şi cursa ţintă.

Trăia cu un pahar gol şi visa la oameni imaginându-şi locuri, nu privea pe geam, nu, tramvaiul roşu era un motiv ca oricare altul, o ţintă ca orice ţintă, un morman de fiare vechi înmuiate într-un rest de roşu, o culoare neintenţionată. Trăia în prelungirea restului, în completarea picurului scurs, în virtutea inerţiei, nu credea în locuri rămase libere, în virtutea inerţiei umplea spaţiul cum putea mai bine, amintindu-şi.

Acesta ar putea fi personajul numărul doi : totul şi nimic. Mulţumesc Maria !

Personajul inchipuit de mine ia paharul in mana, si nu pentru ca este insetat ( in nevoi ), ci pentru a cinsti viata asa cum se cuvine. Personajul meu nu are un nume, nu are o adresa, el poate fi oriunde. Exista in fiecare molecula intr-o stare latenta si in fiecare particula luata de vant si intoarsa pe toate partile. Poate sa spuna orice fara sa deranjeze exteriorul, sa faca orice pentru a fi inteles si sa dispara ori de cate ori e necesar fara a fi intrebat, incotro. Mi-as dori sa fiu acel personaj care accepta ambele parti, ca pe ceva firesc, pentru a vedea cu adevarat paharul.

 

(Roman utopic – Jurnalul)

Anunțuri

2 gânduri despre „Totul şi nimic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s