Până la ultimul punct


Există acea nevoie de a apuca firul şi a continua, dincolo de reguli şi anumite principii, dincolo de pretexte există principiul numărul unu, principiul tuturor principiilor, există acea nevoie de a continua de acolo unde n-a fost să fie sfârşit, de acolo unde a fost să fie trăire şi sentiment, există acea nevoie de a re-crea starea, starea aceea unică, depăşirea prin contra-argumente, prin contra-antibiotic şi anti-infecţie, există acea nevoie de a retrăi în buclă punctele până la ultimul punct, ultima prestanţă, depăşirea cercului, ieşirea din cerc, există acea nevoie de senzaţie, senzaţia propriilor senzaţii descătuşate de scop, primul şi ultimul scop, există acea nevoie de a străpunge limite netrasate decât de tine, de a trece peste liniile imaginate doar de alţii, există acea nevoie de confruntare, tu cu imaginea ta prin prisma celoralti.

Şi pentru că există toate acestea continui, zi de zi, până la ultimul punct.

Aş fi vrut la un moment dat să se depene singure, literă după literă, trăire după trăire, aş fi vrut la un moment dat să trec dincolo de linie, să fiu doar spectatorul propriilor gânduri, vrând atât de tare şi atât de profund m-am trezit într-o bună dimineaţă înghesuită între nişte oameni bolnavi de atâta dorinţă, chinuiţi de atâta implus creator, m-am trezit într-o dimineaţă înghesuită între nişte oameni transpiraţi, tusea lor devenea încet tusea mea, mă simţeam lipită la rândul meu de acei oameni ciudaţi, îmi încercam cuvintele, nu ieşeau, sunetele refuzau transpiraţia incnjuratoare, nu respiram, nu mai puteam respira, am tras semnalul de alarmă şi am oprit oamenii într-un tunel lung, patru minute până la destinaţie, patru minute lungi, transpirate de atâtea secunde, secundele fiecărui om înmulţite cu numărul de oameni, formulă tipică, situaţia atipică.

Am tras semnalul de alarmă şi mi-am căutat reperele, am luat un reper la întâmplare din lista de repere şi am format numărul, zece cifre, trei ţârrrr-uri, o voce rece, mi-am spus păsul şi vocea a înţeles, vocea a notat totul şi mi-a dat întâlnire la ieşirea din tunel, doctorul era firav şi avea ochelari subţiri, m-a privit profund până dincolo de nas, dincolo de bronhii, dincolo de toate şi apoi mi-a zâmbit „o doză de antibiotic şi se va rezolva”.
Am luat primul antibiotic la prânz şi mi-aş şters punctul, să vedem cât voi rezista fără.

 

Anunțuri

10 gânduri despre &8222;Până la ultimul punct&8221;

      1. Am remarcat ca, in pofida tuturor asteptarilor, virusii astia si bacteriile ma transpun intr-o stare de extrema filozofie. Probabil pentru ca vad obligata sa relativizez. Proabil ca sunt obligata sa nu mai „fug” de colo colo – cu gandul si nu numai- si, cum s-ar zice pe la noi „sa sez sa cuget”.

      2. Pai Kant -daca ne luam dupa filozofia lui- cred ca era mai mereu racit… Ceea ce nu-ti doresc si tie 😉

      3. Filozofii in general – si zic voit „in general” – nu sunt foarte, foarte „bine” adica nu sunt cam ca toti ceilalti oameni, au ei „ceva” diferit care sa-i faca sa iasa in evidenta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s