Ficţiuni reale – la morgă


Nu ştiam ce să ignor mai întâi, masa de tablă zimţată, mirosul acru sau doar pereţii mucegăiţi, nu ştiam unde să privesc mai întâi, ochii îţi erau traşi ca şi genele cu sprâncene cu tot, nu ştiam mai nimic în acel moment, trăiam într-un şir infinit de regrete tardive.

M-am uitat printre golurile lăsate în urma ochilor, erau nişte spaţii aparent plate, întinse la maximum, nimeni n-ar fi putut bănui nimic, nimeni n-ar fi putut deduce nimic, nimeni în afară de gaura lăsată voir gri. Un gri moarte. Undeva urla cineva în şoaptă. Prea târziu.

Am tras fermoarul cu tine cu tot, te-am dezlipit cu greu de pe pleoape, m-am învelit cu tine până n-am mai rămas decât eu şi sacul gol. Plecaseşi.

P.S. Acesta este doar un exerciţiu de stil. N-am păţit nimic. Absolut nimic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s