Definiţia lui „acasă”


Nu sunt singura care aşteaptă să vină…

Da, te înţeleg perfect. De două zile n-am Internet. Nu Internetul clasic vreau să zic, cel disponibil oricând şi oricum cu viteză relativ bună. De două zile n-am televizor şi mai ales, de două zile mă simt ruptă de lume. Mi-au rămas doar cărţile acelea începute şi neterminate, una în franceză, stil comun, fraze pe înţelesul tuturor, genul de carte de „cultură generală, accesibila publicului larg” cealaltă în română, stil dichisit, fraze lucrate frumos, unele mici imperfecţiuni la timpul verbelor, amintiri din epoca comunistă.

Nu m-am gândit până acum să scriu pe hârtie. N-am mai scris demult pe hârtie. Poate că ar fi timpul să scriu pe hârtie. Am citit undeva că scrisul pe hârtie foloseşte într-un mod artistic creierul. Tocmai artisticul asta simt că-mi lipseşte în ultimul timp. Mă complac într-o rutină gri cu nuanţe şi mai gri. Povestea ta mi-a declanşat un fel de stare de „altădată”, vremurile acelea când se oprea lumina în mijlocul serilor lungi de iarnă, când noi căutam cu disperare bucăţile acelea de lumânări, resturile acelea rămase de pe la vreun botez. Sau nuntă. Sau înmormântare. Da, cel mai sigur de pe la vreo înmormântare.

Am fost, fără să vreau, copilul înmormântărilor. Eu râdeam, alţii plângeau. Unii acopereau oglinzile, eu le dezgoleam. Babele jeleau şi eu încercam să copiez seriosul din privirile celorlalţi fără prea mare succes. Mă credeam pe vremea aceea incompatibilă cu seriozitatea anumitor momente.

Spui că lipsa curentului dezgoleste o altă faţă a timpului. Cred că gândim la fel. De două zile mă tot întreb ce aş fi făcut dacă mi-ar fi reziliat curentul – nu eram sigură că există cuvântul în dicţionar, am dat o căutare şi m-am convins că există. Ce-as fi facut fara Internet? Internetul acela de la servici? De două zile îmi spun că se putea şi mai rău, că pe vremea „împuşcatului” când nu erau de nici unele. A avut şi împuşcatu’ sensul lui, n-a fost să treacă degeaba prin umila-mi existenţa. Împuşcatu’ m-a învăţat să suport aproape orice. Să înlocuiesc orice lipsă cu o lipsă puţin mai mică. Sau cu un surogat de adevăr imposibil de dovedit. De două zile număr zilele acelea care au rămas „până la” şi scriu reclamaţii după reclamaţii. Doar, doar. Cu toate că ştiu sigur că nu, continui să sper. Unii numesc asta inconştienţă, alţii copilarism – nici cuvântul asta nu sunt sigură că există dar nu mai caut, înţelegi sigur ce vreau să spun. Suntem pe aceaşi lungime de undă în definitiv „aş vrea să fiu altundeva, dar sunt acasă şi e responsabilitatea mea să fiu acolo. Aştept minuni.”

Singura diferenţa în ceea ce mă priveşte este doar definiţia lui „acasă”.

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Definiţia lui „acasă”&8221;

  1. Ador aceste rânduri, îmi place când cineva este forțat să revină la un ritm pe care pur și simplu nu mai știa cum să-l adopte, deși își dorea din răsputeri acest lucru. O să pățesc și eu același lucru în câteva zile, când plec în România în vacanță, fără mac (deși cu portabil), pentru că mi-am promis să trăiesc altfel săptămâna de vacanță. Ai putea să-ți cumperi un caiet frumos de notițe, care să te îmbie la scris și care să încapă fără probleme în orice geantă.

    Dar acum ai net, de scrii? Eu zic să profiți de această ruptură de lume, este atât de rară. Nu înțeleg de ce ne e frică de izolare, de înstrăinare…

    1. Da, ai perceput perfect fortarea. Si da, ar trebui sa pot sa profit. Dar nu pot, sunt anumite locuri in care un astfel de „dar picat din cer” nu prinde si pace. Am reusit „ruperea” in multe alte contexte si locuri dar acum pica tare prost. Scriu pe netul 4G (traiasca tehnologia si posibilitatea accesului la ea) pe care l-am descoperit ieri. E si asta o modalitate de a „fi in pas cu evolutia”, nu? De ce ne e frica de izolare? Pentru ca suntem sociali si apartinem unei comunitati. Probabil ca de aceea…

  2. Abia acum am vazut textul tau, cand m-am reintors de pe drumuri.

    Lipsa curentului schimba ceva in toata starea aia de spirit si de creatie. Ca si cum toata energia aia ar fi dependenta de Enel, dar are o sora geamana, cu un alt caracter, care apare doar cand dispare ea.

    Apropo, ca sa confirm concluzia, trebuie sa iti zic ca, la vremea textului, eu stiam exact ce inseamna „acasa”. Acum, e un termen temporar, care isi asteapta viitoarea casa si definitia finala.

    1. Da, fix la schimbarea „aceea” m-am gandit si eu, fix schimbarea „aceea” o caut si eu cu lumanarea. Caut starea aceea de creatie instantanee, necomandata in prealabil, starea aceea imposibil de programat. Am gasit-o citindu-ti textul acela „la flacara lumanarii” si pentru asta iti multumesc. Da, devenim din ce in ce mai temporari. Cu toate acestea avem nevoie de anumite repere, nu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s