Uneori mă pierd


Lumea asta e atât de sus
Şi atât de departe
Încât uneori mă pierd
Undeva la mijloc …

Îţi aduci aminte?
Eram agăţaţi cu un cârlig
De capătul cel mai de sus
Şi încercam fără să ştim
Să ne dăm de capăt
Tot încercând fără să vrem
(De la înălţimea aceea
Lucrurile păreau simple
Şi mici
Şi noi confundam starea lucrurilor
Cu mărimea lucrurilor)
Generalizam fără măsură
Oamenii
Faptele
Lucrurile
Capetele
Nu existau măsuri acolo sus
Nu existau decât posibilităţi
Fără măsură
Lumea asta e atât de sus
Şi atât de departe
Încât există pierderi
Neplanificate
Tu te-ai pierdut de mine
Fără să ştiu când
Fără să ştiu de ce
(Am o vagă bănuiala
Dar nu mai îndrăznesc nimic
Nici măcar cuvântul)
Iar eu …
Eu am rămas agăţată de posibilităţi
Cu cârlig cu tot.

 

8 thoughts on “Uneori mă pierd

    1. Da, încurcaţi în spaţiul notstru strâmt, limitaţi de prejudecăţi şi proiecţii care mai de care mai trăznite … Cât despre cuvânt … uneori timid, alteori mai puţin timid… cum dicteaza starea…

  1. Frumoasa trecere pe verticala intr-o lume care in realitate nu are forma, dimensiune si sus jos, decat acolo la mijloc unde te-ai reperat. O lume fara capat de care te-ai agatat cu un carlig ca sa ajungi sus unde pierzand gravitatia, sus si jos nu mai au rost. Ca apoi sa te pierzi in banuieli vagi asteptand sa fii preluata din hazard de un alt sistem gravitational.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s