Un lung şir lung de non-prezenţe în virtutea inerţiei


„Am devenit atât de supericial încât mi-am limitat viaţa la un buton.”

Cum îţi poţi reduce viaţa la un buton ? Simplu. Începi prin a-i asocia butonului puteri multiple, toate acele fapte, întâmplări, întâlniri, semnificaţii, acele „printre rânduri”, toate acele amănunte de care tu nu mai eşti capabil. Toate acele chestii de care tu te simţi depăşit, plictisit, toate acele mici amănunte care-ţi reprezentau până nu demult lumea şi care acum ţi se par atât de străine , atât de disociate de tine, atât de asociate butonului, atâta de ataşate de apăsarea delicată a degetului arătător pe buton încât nu te mai reprezintă pe tine şi pe dimineţile tale alcătuite în jurul unei căni de ceai şi un text ales la întâmplare. Apoi continui, un lung şir lung de non-prezenţe în virtutea inerţiei.

„Uite, au înflorit garofiţele” îţi spune cineva, tu treci prin florile alea tinere şi moi, tu te simţi „tu” doar dincolo de bobocul ăla abia pleznit, tu ignori soarele şi norii şi pisica vecinilor căţărată pe balustradă aceea subţire, dincolo de toate şi de toţi tu ne te regăseşti. Tu îţi cauţi butonul. Plăcerea butonului. Impresia de viaţă care colcăie în spatele butonului. Tu i-ai asociat butonului puterea vieţii, golurile şi imperfecţiunile ei, speranţa unei schimbări, ziua de mâine, posibilitatea lui poimâine.

Tu eşti un om al dependenţelor profunde, al adevărurilor fără urmă de îndoială, al vieţii dincolo de ei, de ele, de toţi şi de toate. Tu ai devenit atât de superficial încât ţi-ai limitat viaţă la un buton. E mult mai simplu aşa. Numeri până la unu şi trece. Nu există efort al atribuirii, nu există rezistenţă a împotrivirii. Vina e împărţită mereu în două părţi egale.

Tu şi butonul.

(Haz de necaz)

12 gânduri despre &8222;Un lung şir lung de non-prezenţe în virtutea inerţiei&8221;

  1. nu, butonul e un obiect pe care, uneori, il folosesc. dependenta mea , poate profunda, ca prea ma roade are nevoie de palpabil, concret cu toate resursele de care dispun. chiar daca ma incearca disperarea atunci cand ma uit in ochii celuilalt si nu vad decat ezitari, amanari, (re)plieri in el insusi. e dreptul fiecaruia la frici, imi zic, si nu ma descurajez.

    altfel, foarte bine scris textul. foarte…🙂

    1. Fiecare vizualizeaza altfel. „El” a atribuit toata vina butonului. Actului asociat butonului.”El” avea probabil nevoie de ceva tangibil, de ceva care sa poate defini simplu si scurt actul imposibilitatii. Si „El” are nevoie de concret dar poate ca nu stie ca butonul nu este decat o reprezentare simbolica a concretului.

  2. io pt. a vizualiza simplu si scurt actul imposibilitatii n-am nevoie de buton. si nici pt. speranta, n-am. dar ai dreptate: fiecare e altfel, desi, simplificat, e acelasi.
    ma intreb cat timp va trebui sa mai treaca pt. a aborda butonul lucizi? prea ne drogam, unii, deliberat cu butoane; cel putin in cazul celorlalte droguri , nimeni nu are pretentia de a pretinde ca ceea ce ii induce substanta respectiva are nuanta de autentic.

      1. io sunt mai optimista, sa stii. :))) ma gandesc ca e o problema de timp. ca in cazul televiziunii; na, imagineaza-ti ce impact a avut asupra omului mass media la inceputuri. e drept, ca inca mai incercam sa ne tratam efectele secundare , de data asta prin cablu, si ca unii dintre semenii nostri isi duc viata la pas inseriat, telenovelist sau al show-rilor amiezelor de dupa orele de program muncitoresc, platit modernist in carduri frumos colorate, dar pare a se incadra la divertisment, nu dependenta maladiva.

        duminca is cea mai optimista si nitel razboinica: refuz sa clachez in fata textului tau acuzator; prea te-ai erijat intr-un procuror al unei vine fara scapare. cu circumstante, ca, deh, noi ne-am procurat-o…

      2. mai ca-mi vine sa zic ca adevarul n-are niciun sens… sau ca e o iluzie, dar nu! ma tin cu dintii, unghiile mi le-am taiat, asa ca… cu tot ce pot de … incercarea mea de realitate.🙂
        nu mai retin fragmentul exact, dar la Camil Petrescu am citit pt. prima oara indemnul de nu ne lasa pe tanjeala aprecierii relativiste a ceea ce traim.

        as vrea sa intelegi ca eu citesc ce scrii si-mi place, sa nu carecumva sa te incurce vreo replica razleata de-a mea.🙂

      3. Ah, nu, mie-mi plac la nebunie dialogurile. Îmi place să ascult puncte de vedere diferite de ale mele, să le înţeleg şi să le accept (sau nu). În cazul de faţă este vorba de o percepţie diferită a unui simbol, a unei situaţie sau poate chiar a realităţii – căci eu scriu mascat după cum cred că ai remarcat. Nu ştiu dacă realitatea din spatele „butonuuil” este aceaşi – în fine , înţelegerea ei. Ceea ce semnifică pentru mine butonul este cumva neputinţa de a depăşi anumite situaţii care ne îngrădesc creaţia. Neputinţa de a lupta cu ceea ce nu putem controla.

  3. Mda,.. pierdut întrerupător pentru buton/..butoane (unii avem mai multe în dotare) 😀
    Sau, ..mai pe românește spus, „Switch off ..la garofițe, people!?” 😉
    Oare biata telecomanda nu zace uitată în mâna tremurândă a bătrânului Univers sau a unor Noi …?, plictisiți de veșnicie și dornici să se distreze și El/Ei apăsând frenetic ..butoanele?
    Gândul care mă gândește, ..pardon, butonează, de-undeva din(colo) de mine, …is having a blast!! Eu, bietul pește din apa mea sau …din burta balenei, așa, ..mecanic, automat și nemaipomenit de ..hipnotizat (a se citi NUMB), urmez indicațiile teh/sce..nice, nu?
    Stânga, dreapta, sus, jos, ..la pupitrul tehnic clipesc, ce altceva?.. „Buttons!”…sau „What does this button do?”.. sau „Do not press this button!” …o_O Rulând pe ecrane, al nșpelea-lea sequel din cea mai vândută franciză Universal Studios, trailer:
    „Name your poison!”
    „…”
    „Knock yourself out!”
    Numărăm până la ..zero și…, asta e, combustie spontană?O_o That was it?! N-a durut.
    Între timp, ..garofițe, anyone? 😛

    P.S. „Impresia” de viață mă ..foarte impresionează în fiecare zi, clipă, nor, pisică, vecin, ..suntem multitasking, ce ..balustrada noastră! 😕 Super/arti..ficialitatea, ..il s’agit de quoi? 😀

    1. „Name your poison!” Exact ! „El” a numit-o buton . Fiecare cu otrava lui. Garofiţele, pisica, balustrada, toate au un scop. În cazul de faţă să ne arate că suntem ancoraţi în ceva tangibil. Ceva care respiră viaţă. Nu, nu viaţa aceea din spatele butonului. Aceea este doar închipuire. Închipuirea noastră despre ce ar putea fi viaţa. Nu, este vorba de viaţă în toată splendoarea ei. Cu plusuri şi minusuri. Cu oameni încercănaţi şi trenuri pline ochi. Cu oameni fericiţi şi weekenduri cu soare, cu cer senin şi griji agăţate în cuie ruginite. Cine să vadă rugina? E vineri seara şi totul e posibil. Inclusiv non-existenţa reginei. Asta-i viaţa. Respiratie.Inspiratie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s