Citesc pe net o groază de vieţi dărâmate de fapte


Îmi caut ceaiul de fructe roşii şi nu-l găsesc. Ceaiul de fructe roşii s-a terminat de ieri. Nu mă doare imposibilitatea ceaiului. Înghit în sec apa dintr-un pahar de plastic alb şi privesc cerul albastru fără pic de nor. El afară, eu dincolo de el. Nu mă doare imposibilitatea cerului. Răsfoiesc emailurile în ordine alfabetică. Exist, ca mulţi alţii, într-o lista de difuziune largă. Întru propia informare. Nu mă doare imposibilitatea destinaţiei.


Citesc pe net o groază de vieţi dărâmate de fapte, de oameni, de contexte de tot felul. Am fost dărâmată şi eu la rândul meu ca oricare altul. Când e să vină cu buldozerul vine fără să anunţe. Îmi ţin – încă – molozul pentru mine. Nu mă doare imposibilitatea expunerii.

Am înţeles ieri că frustrarea este drogul creativităţii Azi nu sunt destul de frustrată. O s-o las pe mâine.

8 gânduri despre &8222;Citesc pe net o groază de vieţi dărâmate de fapte&8221;

    1. Mă frustrez puţin pe ici pe colo şi revin în formă maxim-creativă ! Să vedeţi atunci ce de moloz voi arunca ! Să moară de invidie net-ul şi alta nu . Glumesc, desigur (oi fi oare pe calea cea bună?)

  1. Molozul lăsat de „buldozer” e sigura realitate palpabilă. Toți suntem maeștri în a ne scutura de moloz, în a-l ascunde sau nu. Eu râd molozului în nas. Și ce dacă buldozerul așteaptă ascuns după colț?
    Frustrarea poate fi drogul creativității uneori. Cred. Unul dintre drogurile creativității.
    Frustrarea poate fi drogul lacrimilor sau a cioburilor (de orice).

    1. Am citit un articol de Petronela Rotar în care îşi povesteşte viaţa. Dur. A devenit viral. Oamenii se identifica de multe ori cu vieţile altora. Am observat că există o empatie a molozului. Molozul atrage şi stoarce (lacrimi, stări, amintiri). Există însă perpendicularii aia pe tot şi pe toate care nu-şi pot expune molozul în public. E prea intim, prea imposibil de expus. Pe Catchy oamenii empatizează foarte tare cu multe din situaţiile acelea care pentru mine trebuie să rămână situaţii personale (şi dacă aş vrea tot n-aş putea vorbi despre amaantele soţului, divorţurile dificile, gândurile sinucigaşe din dragoste). Am ajuns la concluzia că-s prea banală pentru a capta interesul oamenilor. Am prea puţin moloz şi ăla îl ţin pentru mine. Of, cât egoism !

      1. Nu știu ce e Catchy ???
        Da, molozul atrage și stoarce lacrimi pentru că fiecare vrea să compare grămada lui de moloz cu a celuilalt. Fiecare alege modalitatea de a lupta cu buldozerul și a scăpa în felul lui de molozul personal. Buldozerul e peste tot și face ravagii cu generozitatea împărțind moloz în mod egal. Eu sincer îi râd în nas. Până când? Poate până-mi țâșnesc toate lacrimile. Dar chiar și atunci voi râde și voi construi castele de…. moloz. E egoist? O fi.
        Dar nu-i prea mult moloz? Așa, în general, în lumea reală și virtuală… Nu se ajunge la o situație absurdă în care doar molozul contează?

      2. Nu ştii ce e Catchy ???
        „Castele de moloz” : cât de metaforic şi cât de profund sună ! Faină compoziţie, pe gustul meu😉 Da, ai dreptate, fiecare luptă cum poate cu molozul personal. Expunerea publică este o terapie. Mi se pare şi mie că-i mult moloz, dar se pare că încă nu îndeajuns pentru câtă sete de moloz există.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s