Femeile, ca mănușile


El era la polul opus năvalnicului. Sau poate fix la mijlocului unui altfel de năvalnic. Avea trei copii şi o fostă nevastă, şi vacanţele îi erau din ce în ce mai greu de suportat. Momentele acelea lungi şi goale în care copiii sunt plecați la plajă. Momentele acelea când se trezea el cu el în faţa unei mese lungi şi încă nestrânse. El era undeva la mijlocul vieţii şi îi era al naibii de greu. Căuta. Desigur că avea iniţiativa ieşirii din cerc. Se înscrisese pe diferite site-uri cu profil, îşi exprimase criteriile, compatibilitățile şi aşteptase în fiecare zi rezultatele căutării. Listele acelea de nume şi vieţi. Îmi spunea că e al naibii de complicat să găseşti numele şi viaţa care să-ţi pice mănuşă.

Erau mănuşi şi mănuşi. El picase din întâmplare peste câteva mănuşi ciudate. O fată blondă cu ochii albaştri, un bărbat cu nume de fată, o gotică profundă. Pe fata blondă cu ochii albaştri o invitase la o expoziţie de artă africană. Nu existase compatibilitate la prima vedere si nici la a doua. Nu existase compatibilitate decât în logica aceea ascunsă într-o buclă de “if”-uri. El ştia cum e cu bucla de ”if”-uri, lucra în domeniu şi-i acordase circumstanţe atenuante programatorului. Există defect ascuns de compatibilitate.

Bărbatul cu nume de fată îi trimisese o poză într-o bluză albastră asortată la ochi. Zâmbea frumos bărbatul cu nume de fată, dar nu era nici pe departe un zâmbet compatibil. Altă eroare de ”if”.

Gotica nu-i spusese de la început că-i gotică. Conversaseră într-o seară până-n miez de noapte şi-şi povestiseră câte-n lună şi în stele. El tocmai terminase lucrările la casă şi se lăudase că are “material bun şi foarte fiabil”. Gotica citise printre rânduri şi-n sens invers şi spusese că şi ea la fel. În miez de noapte se trezise cu gotica sunând la uşă, se speriase puţin şi-şi făcuse rapid discursul cu ”neînţelegerea”. Gotica ignorase cu bună ştiinţă argumentele ”neînţelegerii” şi se aşezase pe patul moale, abia făcut. Urmarea nu mi-o spusese, roşise uşor şi trecuse peste. O mănuşă în plus sau în minus ce mai conta?

Ceea ce conta cu adevărat era că nu fusese să fie compatibilitate încă. Fuseseră doar încercări diverse şi variate, nopţi pierdute într-o mare de iluzii. Nu existase trăire şi nici capăt. Existase doar un gust amar de singurătate.

Îl ascultăm şi mă simţeam din ce în ce mai bine la mijlocul acela dintre două lumi, lumile mele. La intersecţia aceea dintre cele două jumătăţi de viaţă. Îl ascultam şi mă lăsam prinsă de năvalnic, invadată de intensitatea momentului. Îl ascultam şi îi dădeam dreptate: unele lucruri trebuie doar trăite. Până la capăt, doar trăite. Căci există ”capătul” opus năvalnicului meu. Un altfel de năvalnic: năvalnicul dependenţei de un ”if ” atât nărăvaş din fire…

Articolul integral îl gasiti aici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s