Plouam


Şi deodată a început să cânte şi atunci mi-am scos căştile din urechi şi am privit omul din faţă şi omul din faţă a zâmbit frumos, frumos de tot şi atunci mi-a venit să izbucnesc şi eu, să „trec peste” cu un pas mare, mare de tot. Şi am tot încercat să trec dar m-am împiedicat la jumătate. Întotdeauna mă împiedic la jumătate. Explicaţii ar fi multe, jumătatea mea e mai altfel, o jumătate ca de obicei goală, vidă, terminată de mult .

Şi m-am ridicat şi am continuat să privesc zâmbetul omului din faţă şi mi-a venit şi mie să fiu ca el, veselă şi n-am putut decât un zâmbet-rânjet şi omul din faţă m-a privit şi s-a speriat de zâmbetul-rânjet şi mi-a părut rău de el, de omul din faţă. Era chel şi avea un zâmbet care-i acoperea chipul. Aş fi vrut şi eu puţin zâmbet, cât de-o sprânceană dar zâmbetul nu era nici de dat nici de luat, era un zâmbet personal asortat la context.

Şi am continuat să ascult, avea o voce frumoasă cântăreţul, cânta în spaniolă acordat la ploaie şi deodată a început să-mi placă la nebunie ploaia. Cădeau stropi deşi şi groşi şi mulţi pe geamuri murdare şi eu reuşeam să ignor murdăria şi geamul şi frânele dese, eu plouam la rândul meu şi dădeam vina pe cântăreţ.

Cânta atât de frumos…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s