E atât de greu să fii…


Îmi spuneai că ai probleme cu frunzele şi eu nu înţelegeam. Te imaginam mult deasupra frunzelor, frunzele acelea multe şi uneori galbene. Frunzele acelea cu miros de statut şi aparenţă moale, frunzele straturi, straturile inimi, inimile ploi. Ploile acela ierni.

 

Te ascultam fulg şi nu-ţi răspundeam decât spre sfârşit, vers.

Eram o ţigară stinsă pe marginea unei scrumiere verzi. Mă imaginai albastră, eu detestam albastru. Te imaginam fum, te scuturai de mine scrum. Inspiram, respiram, trăiam. Îmi plăcea să trăiesc până la capăt, aşa îţi spuneam, nici eu nu credeam.

Ne imaginam frunze şi treceam.

E atât de simplu să treci. Tragi o linie şi nu mai eşti. Tragi o înghiţitură, tragi de tine, tragi din tine, tragi. E aşa de simplu să tragi.

E atât de greu să fii…

Eu credeam că sunt, tu credeai că eşti, noi credeam că nu mai suntem. Şi totuşi … Existam printre rânduri, printre fulgii care nu mai cădeau, printre iernile care nu mai veneau. Existam la întâmplare. Eu număram întâmplările pe degetele de la mâna stânga până se terminau degetele şi, când se terminau degetele număram frunzele şi, când se terminau frunzele mă imaginam fum şi mă disipam.

E atât de simplu să arzi…

2 gânduri despre &8222;E atât de greu să fii…&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s