De-ai ştii ce mă urăsc


De-ai ştii ce mă urăsc când fac totul în pofida voinţei, în pofida mâinii, a creierului, a degetului mic, când fac totul fix pe dos şi dosul îl întorc cu fundul în sus şi apoi realizez că sunt în acelaşi punct P din care nu mă mişc, din care nu mă aud, nu mă văd, nu mă simt, că sunt în acelaşi punct P, acel static monoton pe care-l detest mai presus de toate, mai presus de mine, de toţi ceilalţi, acel static care rezistă punctului P şi degetului mic, şi gândului şi mâinii, şi creieului.

De-ai ştii ce mă urăsc când nu mă urăsc îndeajuns pentru a nu mai fi.

6 thoughts on “De-ai ştii ce mă urăsc

  1. Eu sunt mic, nu știu nimic. Știu doar că mă doare din ce în ce mai tare mâna stângă (din empatie, simpatie sau altceva – cum ar fi propriul cord bolnav), iar degetul mic mi-e amorțit.
    Și mai știu cât te-ndrăgesc și vă-ndrăgesc. Cu abis cu tot. Cu potecă cu tot. Cu dor. Cu tot.
    Și mi-aș dori să vină ceva, ca o primăvară, ca să nu mai fim triste. Dar nu vine, așa-i…?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s