Și gata

Sunt unele zile care trec fade. Linii drepte, paralele cu tot. Cu tine. Cu toate. Aștepți să se termine linia și tot nu dai de punct. Pui capul pe pernă cu speranța punctului la capătul pleopelor și pleoapele trag de ele și caută punctul și punctul se încăpățânează să asculte zumzetul betonierei din față și manelele din față și tu tot cauți punctul și deodată zici că-i el, punctul și de fapt nu, te înșeli o dată, două ori, te înșeli până la capătul pleopelor și atunci pleopele se deschid, una câte una și lasă să între firul ăla de lumină și zgomotul ăla de țânțar prins între două plase. Și ele intră toate și manelele intră și zgomotul betonierei intră și el și-ți dai seamă că e târziu, groaznic de târziu și-ți cerți pleopele că nu ți-au spus și pleopele se închid cu nepăsare și liniile continuă, la fel de drepte, la fel de fade, la fel de paralele cu tot și cu toate și se face deodată unu’ și a mai trecut o zi și-ți dai seamă că a trecut după formă ciudată a non-liinilor, curbura aceea la granița dintre tine și lume și atunci tragi concluzia care nu se voia trasă și gata.

Anunțuri

Fărâma

Era o făramă de om cu un braț întins în fiecare dimineată. Atarnată de un deget avea o pungă de plastic galbenă pe care scria ceva șifonat cu litere roșii, relativ mici pe care mă chinuisem să le citesc și nu reușisem niciodata. În fiecare dimineață ținea o pungă la piept și  nu cerea nimic. Se uita doar în ochii trecătorilor tăcând și trecătorii înțelegeau și se scotoceau de mărunti și-i și dădeau. Era atât doar atât de profund să dai când nu ți se cere.

Continuă lectura „Fărâma”

Trec mai departe întrebându-mă care o fi povestea ei, a lor, a tuturor celorlalți…

Urmarea întoarcerii de aici

Ca să ajung la destinație îmi trebuie în jur de 50 de minute, trei străzi perpendiculare una pe cealaltă, o șleahtă de câini apărută de nu se știe unde, o strategie câștigatoare pentru a evita mușcăturile, o a doua strategie, un întreg filmuleț de strategii, strategia câștigatoare, indiferența aparentă din care nu răzbate nimic, absolut nimic, nici măcar un strop de transpirație, o privire aruncată-n zare, o zare năpădită de buruieni colorate frumos și de bălți pline de apă stătută, o trecere de pietoni peste o stradă destul de circulată, un bătrân în vârstă aşteptând autobuzul de ora șapte și zece, o tanti îmbrăcată decent traversând la întâmplare să nu piardă atuobuzul de ora șapte și zece, autobuzul de șapte și zece ajungând la șapte și cincisprezece, niște scaune gri relativ curate, un șofer relativ bine dispus, slalomând cu o oarecare măiestrie printre alți șoferi bine-dispusi, un grup de oameni îmbrăcați în salopete albastre, un grup de pahare de plastic aburinde, niște mirosuri amestecate de cafea caldă și parfumuri de toate prețurile, o femeie la vreo cincizeci de ani dând like-uri zgomotoase pe Facebook, un domn bine, la costum, deja transpirat, agățat de o bară metalică plină de alți oameni agățați, un grup de adolescente cu fuste foarte scurte și muzică la maximum în niște căști albe, fine, autobuzul de șapte și jumătate pe care tocmai îl ratez, o bancă relativ curată și relativ comodă, o înghesuială ciudată pentru această oră, niște intersecții pline, niște semafoare grăbite, niște frâne trase în ultimul moment, ceva înjurături întemeiate, trei hârtoape ocolite razant, alte intersecții pline, alte semafoare grăbite, alte frâne trase în ultimul moment , o gură de metrou animată, o străduță plină de oameni animați, multe perechi de sandale, o bătrână care vinde lavandă, o altă bătrână care vinde lavandă, multe buchete de flori la prețuri relativ mari sau relativ mici, ceva perechi de ochelari de soare cu lentile late, niște pahare de plastic cu cafea proaspăt măcinată, niște șine de tramvai de pe vremea „Împuşcatului”, o sirenă de ambulanță, două sirene de poliție, oameni făcând loc sirenelor, o mașină albastră pe linia de tramwai, și-n cel mai îndepărtat colț, EL, taximetristul cărunt și un pic sictirit, aşteptându-și clientul, un el la patru ace și cravată gri cu puncte verzi, cu ochii într-un Smartphone oferit de firmă, prea grăbit pentru a remarca toate acestea și o ea, o blondă subțire cu manichiura perfect asortată la sandalele cu tocul „office” și la fusta puțin peste genunchi, prea ocupată cu ea pentru a mă mai putea evita, chiar și în ultimul moment.

Continuă lectura „Trec mai departe întrebându-mă care o fi povestea ei, a lor, a tuturor celorlalți…”