@ Craig Whitehead
Îți aduci aminte ploaia ?
Dădea să cânte
Dar doar fredona
Tu în ritmul tău
Eu puțin mai departe
Și din când în când ne întâlneam
Și mă întrebai unde sunt
Și eu eram puțin înaintea ta
Sau puțin după
Si plouam mai departe
Fiecare cu ploaia lui
Pana undeva la capatul norului
Sau mult dupa.
Ce mai conta ?
Îți aduci aminte norul?
Îi ceream să plouă
Și nu putea
Și noi profitam
De neputință lui
Până la capătul albului
Și atunci începea deodată
Să cante atât de alb
Și atât de rece
Încât ne întrebam
Cum de trecuse deja vara
Și dădeam vina pe toamnă
Și pe neputinta noastră
De a anticipa anotimpurile
Și atunci apărea deodată iarna
Și spuneai că nu-ți plac surprizele
Și eu dădeam vina pe nor
Și tu dădeai vina pe ploaie
Și tot așa
Abisuri 
Talentul nu va lipseste deloc. Frumos dar trist in acelasi timp…
O frântura – adica ceva frânt? Multumesc.
Cu totii avem cate ceva frant… sau ma insel?
Din pacate …
Bicicleta -tandem are două locuri. Pe unul din ele e posibil să îl plouă mai repede, când celălalt vede doar norul.
Sau cand celalalt vede doar ploaia. Sau cand nu e bicicleta tandem … Sau doar albul si regretele.
Fără legătură cu subiectul, mi-am adus aminte de reproșul tipic atunci când B se desparte de A și apoi se întoarce: ”Vii înapoi nu pentru că mă iubești, ci pentru că te simți singur.”
Dar când te simți singur oricâți alții ar fi în jurul tău și oricât de aproape ar vrea să-ți fie? Dacă nu e iubire, e măcar un ”tandem”.
😉 Chestia cu singuratatea este adevarata. poti fi singur intr-o multime de oameni
[…] Într-o zi am trimis spre publicarea trăirea următoare (versiunea completă aici) […]
[…] În rest, ploaie, doar oameni plictisiți deja, în ciuda faptului că era abia nouă și ceva și, de jur de împrejur, numai bălți. Nici urmă de magazin în Pipera! […]