Fărâma


Era o făramă de om cu un braț întins în fiecare dimineată. Atarnată de un deget avea o pungă de plastic galbenă pe care scria ceva șifonat cu litere roșii, relativ mici pe care mă chinuisem să le citesc și nu reușisem niciodata. În fiecare dimineață ținea o pungă la piept și  nu cerea nimic. Se uita doar în ochii trecătorilor tăcând și trecătorii înțelegeau și se scotoceau de mărunti și-i și dădeau. Era atât doar atât de profund să dai când nu ți se cere.

În fiecare dimineată treceam pe langă el și nu înțelegeam de ce nu cere. Avea o pereche de blugi tociți și niște riduri bine marcate. Părul îi era nespălat de-o săptămână dar era un aspect banal care nu părea să-l intereseze. Fusese ceva la vremea lui dar poate că uitase sau poate că nu era atât de important. Stătea lângă stâlpul acela de marmură rece și oamenii se obișnuiseră deja cu el. Făcea parte din gara aceea construită pe vremea împuscatului și supraviețuia. Privea îndelung marmura rece ciobită de timp și se întreba cât o mai ține.    Avea tot timpul să se întrebe. Când obosea se așeza pe un ziar recuperat și se odihnea.  Îmi aducea aminte de bețivul din parcarea aceea de departe și mă gândeam dacă și el, fărama aceea de om, puțea a băutură dacă te apropiai prea tare.

N-am indrăznit niciodată să mă apropii prea tare, mi-era frică de prejudecăți.

Azi nu l-am mai văzut și nici ieri nu-l mai văzusem. Dispăruse într-o vineri și de atunci nu mai apăruse. Probabil se urcase într-un tren vechi de pe vremea împuscatului și plecase și apoi uitase că plecase. Avea tot timpul să uite…

Din ciclul „Povestea ca întâlnire a personajelor

Alte personaje aici  si aici.

Reclame

8 gânduri despre &8222;Fărâma&8221;

  1. încă nu te-ai lăsat înduplecată să îi dărui şi tu mărunţiş.Scuză-mă că-ţi spun aşa direct dar tu aici descrii prea puţin, nu e stilul tău să fii aşa de sumară în ceea ce spui.Emoţiile când vezi o epavă…poate era mut de nu vorbea, necazurile la unii oameni sunt mari nu au unde să se spele n+au ce manca, Şi poate că a murit…nu s+a suit în nici un tren

    1. Imi e frica de contactul prea profund cu necunoscutii intalniti pe ici pe colo. Iau trenul des si, de fiecare data, oameni necunoscuti simt nevoia sa mi se dezvaluie. Nu fac fata la dezvaluirile necunoscutilor. Prefer sa ii privesc de la distanta si sa creez povesti. Intr-o parcare in Franta devenisem un fel de amica cu un om fara casa care isi facuse veacul pe acolo. Ii dadeam marunti pe care ii cheltuia pe bautura. Inainte sa plec fusese ziua lui. Implinea 50 ani. In mod ciudat parea mai tanar. Ii dadusem 5 euros. Apoi am plecat de tot si, inaninte sa plec, i -am oferit toate monezile stranse de cand trecuse Franta la euro.

      1. Noi nu ne ştim real dar iată mi-ai facut o deyvăluire profundă.Şi sincer prefer ce mi-ai spus acum poveştii cu un om care a dispărut.Comentariul tău conţine suflet!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.