Marea aceea fără nume


Deasupra mării erau norii aceia grași și albi și deasupra norilor eram eu. Făceam cercuri-cercuri și la fiecare sfârșit de cerc vedeam luna. Era o luna aproape plină. Aproape albă. Aproape de nori. Îmi lipisem nasul de geamul acela apoape curat și priveam marea. Nu știu ce mare era, profesoară de geografie fusese prea indulgentă. Băteam țărmul cu privirea și încercam să-mi imaginez oamenii.

Mare parte din oameni dormeau la ora aceea. Sau probabil că dormeau, nu aveam cum sa știu. Presupuneam cu nasul lipit de geam și marea părea în continuare înghețată și deodată apăreau stelele și din când în când se vedea luna și totul părea rupt de realitate.Pilotul uitase să aprindă luminile de poziție sau luminile de aterizare sau cum le-or zice acelor lumini, semnul acela că exista undeva un avion care făcea cercuri-cercuri între marea aceea fără nume și stele. Uitasem că totul mersese prost și mă pierdusem pentru câteva cercuri. Era atât de bine se te pierzi ! Nu mă mai pierdusem niciodată atât de frumos. În fața mea un tip vorbea franceza și-mi părea ireal de aproape marea aceea înghețată și luna aceea aproape plină. In cercul numarul sapte tipul ceruse un pahar de vin alb și nu simțisem nevoia să fac la fel.

2 gânduri despre &8222;Marea aceea fără nume&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s