Viaţa nu dormea

@ Tommaso Ripani

Chemase taxiul si taxiul venise. Ea urcase, aşteptase. El pornise motorul si Ea aşteptase. Îi plăcea aşteptarea. Tăcea. El se întorsese peste umărul drept şi o întrebase „unde?” Ea îl privise mirată şi-i răspunse „unde de ce ?” Nici el nu ştia de ce. Erau doi într-un taxi galben fara să ştie exact cum.

Şoferul încercase o conversaţie dar ea n-avea chef de conversaţii. Prea devreme pentru conversaţii. Îi erau cuvintele plumb si plumbul piatră. Toate adormite, buimăcite de atâta noapte. Noapte degeaba, noapte prelungă şi caldă. Ieri seară, pe la zece, trăsese obloanele şi lăsase viaţa de dincolo de obloane să-i intre în camera mică şi albă. Îi invadase urechile viaţa, toată noaptea încercase să ghicească vocile vieţii. Nu le ghicise dar le simţise. Strigătele. Uneori striga câte un pneu forţat în ultimul moment, alteori o pasăre trezită din somn. Viaţa nu dormea.

Strigătele duraseră până pe la cinci când se făcuse lumină. Pisica fusese trezită de brutalitatea actului şi se speriase. Sărise brusc pe pieptul ei  dintr-un instinct de supravieţuire şi începuse să toarcă. Supravieţuia luminii iar ea, ea supravieţuia zgomotului monoton de pe pieptul ei. Ea supravieţuia nopţii şi zilei care începea. Lumii care continua să se clatine.

Reuşise să supravieţuiască şi traseului. Ora aceea devreme i se păruse zi şi ziua aceea inventată devenise între timp anotimp. La fix treizeci de euros coborase.

Extras din romanul-încă fără nume-care va apărea în curând