@ Max Bender
Stau ascunsă în spatele
Unui mare semn de întrebare
Mă doare cocoaşa şi totuşi
Zâmbesc în continuare
Oameni plouaţi trec grăbiţi
Direcţii aleatoare
Oameni gri-ud scot semne de exclamare
Obrazul roz bonbon tresare-n ritm de ploaie
Ochiul – lacrimă imprimă doar mirare
Tendinţe acaparatoare
Opresc oameni din drum la semafoare
Gri-udul indică o amplă nepăsare
“Aşteptaţi-va rândul la nemurire”
Indică roşul
“E coadă destul de mare”
Stau ascunsă în spatele verdelui crud
Ignorând roşul cu încăpăţânare
De la spate sunt împinsă
De principii moralizatoare
Număr ploile căzând
Stropii dau senzaţia de mult
Iar multul dă valoare.
“Valorea-i relativă”
Mi se strigă în gura mare
Inghit strigătul.
Cruntă resemnare!
Stau ascunsă în spatele verdelui crud
Şi-mi văd de lumea mea
Utopia valorii-volum
M-a lăsat fără suflare.
“Ar trebui să intervin ?”
Încerc c-o întrebare
„Utopia valorii –volum îmi provoacă”
O mare consternare”
Abisuri 
Soseaua adevarului este pavata cu incertitudini, cum iadul cu intentii bune…
Semnul de intrebare, interogatia este starea fireasca a cercetatorului…a omului…
De atatea intrebari cate am o sa devin utopica.
Nu cred…de cele mai multe ori cochetezi cu intrebarile…DAR raspunsurile te „framanta”…Se vede de la o posta…
De la FB – nu e. De la TV – nu e. Cred că ştiu. Prea multă muncă.
In mod sigur de-acolo se trage 😉
Doar tu puteai descrie atât de metaforic cantitatea versus valoare.
M-a cam pus pe ganduri responsabilizarea blogerilor. Ma tot intreb daca fac rau sau nu, daca ar trebui sa semnalizez „-16” sau „-12” 😉
Utopia raspunsurilor imposibile.
Semafoarele masoara doar cantitatea
calitatea traverseaza doar in zori, in zorii mintii.
Suntem setati pe directia si culoarea predominanta, d’aia ….