Odată te-a ciupit ceva. Era o zi caniculară de vară și păianjenii umblau de capul lor printre dunele de pământ adunate la ultima ploaie. Nu știai exact ce, nu știai exact cum, presupuneai doar când. Atunci, undeva între buruiana numărul unu’ și buruiana număru’ doi.
Aveai niște mănusi albe, cu degete subțiri, material de calitate inferioară, panză îmbâcsită de noroi și nu simtisei intepătura. Observaseși doar locul, câteva ore bune după și simțiseși, da, mai ales simțiseși veninul împrăstiindu-se câte puțin la fiecare atingere.
Continuarea aici
Abisuri 