O poveste de dragoste

O poveste de dragoste
Stere – O poveste de dragoste

Aceasta este o poveste de dragoste în care un băiat se îndrăgostește enorm de tare de o fată. Pe băiat am uitat cum îl chemă dar asta nu e foarte important, atâta timp cât am decis să-l cheme cum vreau eu. În lipsă de inspirație, i-am spus Stere.

De ce Stere și nu altfel? Pentru că așa am vrut eu și nu dau explicații decât contra cost. Timpul costă și asta nu este o noutate pentru nimeni. Pe fată n-am reținut cum o chema, ceva cu Mara sau Lara, dar nici asta un e important atâta vreme cât oricum îi veți uita numele imediat ce veți citi despre Stere. Pentru că Stere este un bărbat frumos. Frumos ca-n cărți și la fel de inteligent.

Desigur, după cum v-ați dat seama, Stere provine dintr-o familie săracă, cu mulți copii și a răzbit prin viață de unul singur. Nimeni, absolut nimeni, nu l-a ajutat să răzbească. A răzbit așa, de unul singur până s-a plictisit să tot răzbească și s-a hotărât să se îndrăgostească. Și uite așa, zis și făcut, a luat Stere într-o joi metroul spre Pipera – că așa auzise Stere, că-n metroul spre Pipera la orele de vârf e lume multă și înghesuită ca la piață și e imposibil să nu te îndrăgostești pe loc de cineva – și s-a îndrăgostit pe loc și Stere.

În metroul spre Pipera, la o oră de vârf, Stere s-a îndrăgostit pe loc de … să-i zicem Paula că nu-mi amintesc nici moartă cum o chema pe fată. Dar nu fata e importantă atâta vreme cât există Stere.

Articolul întreg aici

Câmpul cu maci

Literatura ca utopie

Stăteam  într-un câmp cu maci și nu vorbeam. Deasupra mea treceau avioane și, undeva nu foarte departe, cineva tăia lemne. Mirosea a roșu stins și ziua era pe sfârșite. Stăteam la marginea imaginației și visam fluturi. Pereții erau infiniți și eu urcam câte trei trepte deodată. La un moment dat, mă împiedicam de fapte și roșul, roșul acela intens, mă trezea la realitate. În realitate măturam o bucătărie veche de vară cu fața spre est. Între timp, bucăți de secole au crescut bolovani și au acoperit în uitare lespezile vechi. Acum doar simt scândurile roase și trec.

De jur- împrejur totul e verde.

Tema săptămânii „Macii”

Vezi articolul original

Înger sau demon?

DCA70169-8939-4A2E-A621-1DDC97216428

Îmi imaginez peretele și încerc să urc până la etajul unu. Până unde pot ? În virtual totul este posibil. În realitate cineva sună la ușă.

Cad virtual de foarte sus când cineva îmi scrie pe“mess” că am depășit o limită. Citesc mesajul de trei ori și nu-mi revin. În realitate sunt înger, dincolo de toate devin din când în când demon. După trei sunete stridente, un postaș mă privește mirat de după niște sprâncene groase : “Azi ai fost cu mult dincolo de tine”,  citesc. Dincolo de mine am devenit alta. Nu nu e vina poștașului, el e doar un mesager ca oricare altul. Mi-l imaginez updatat și înțeleg că Zuckeberg se inspiră constant din fapte reale.

Aproape că uitasem că au existat odată poștași.

Timpul calcă totul în picioare dar ideea de bază rămâne. Doar sunetul e altul. Arunc plicul alb și privesc insistent poștașul. Nu e vina lui, el e doar o simplă imagine a ceea ce a fost să fie când timpul va curge altfel. Închid mental ușă și-mi fac o cafea. Mai am o sumedenie de întrebări dar decid să o las pe mâine.

Fragment. Textul întreg aici