Prostia celorlalți îl durea. Era sătul de atâta prostie. Era timpul să schimbe ceva. Când s-a dus să își anunțe demisia, tipul de la resurse umane l-a privit lung, l-a măsurat din cap până în picioare, apoi i-a răspuns plictisit că orice poate fi înlocuit. Inclusiv oamenii. El a înghițit în sec și a privit spasit parchetul. Apoi a semnat în stânga jos și s-a pensionat. Avea nevoie de timp. Timpul lui era prețios. Câteva milione de dolari. Știa că atât valora. Nici mai mult nici mai puțin.
8.000 000 $
Abisuri 