Numărul 256 a murit. La înmormântare au venit doar doi oameni, foarte bătrâni.
Înainte să moară, când se schimba vreme îl dureau oasele. Articulațiile genunchilor, încheieturile mâinilor și umărul drept. Ca să-i treacă, lua câte un algocalmin și topea câteva pahare cu țuică de prune. Îl mai lăsau articulațiile și încheieturile. Doar umărul nu voia nicicum să-l lase. Cu cât treceau anii cu atât numărul de pe umăr devenea mai mare. Până când, într-o zi, la înmormântare au venit doar doi oameni, foarte bătrâni. Numerele 257 și 258.
Abisuri 