Timpul

Era un băiat frumos cu părul negru și privirea blajina. Fetele erau topite după el. Printr-a șaptea, a început să i se îngroașă vocea și să-i crească mustața. Degeaba trăgea el cu penseta de firele rebele în fiecare dimineață, seara erau la loc, de fiecare dată mai multe. De rușine, cu timpul, și-a pierdut încrederea, apoi prietenii, cu vocile lor subțiri și obrazul diafan, au dispărut unul câte unul, până când, într-o zi, s-a trezit singur și chel, în fața oglinzii. Nici astăzi nu- și dă seama când au trecut anii.