Ostatic


Acum fix zece ani am văzut-o pentru prima dată. Înaltă, blondă, ochii verzi, perfectă. Era imposibil să treci pe lângă ea fără să o vezi. Și totuși, fusese cât pe ce.

Treceam de multe ori pe lângă oameni ca o adiere, fără să-i salut, fără să-i bag în seamă, fără să-mi pese de existența lor.

După părerea multora, eram cu nasul pe sus, eram mitocan, un ticălos, eram ultimul jeg, eram iremediabil pierdut pentru societate.

A durat mult să-mi dau seama că aveam nevoie de ochelari.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.