Poarta


Am avut odată, mai demult, o poartă verde, de fier, pe care obișnuiam să scriu cu creta și apoi să șterg cu un burete înmuiat în apă. Asta a fost la început, apoi au apărut anunțurile din ziare și scrisorile de la necunoscuți. Mă împrieteneam repede în scris și nu îi vedeam niciodată. Apoi a apărut Internetul, a dispărut hârtia și ai apărut tu. Poarta a ruginit intre timp și nimeni nu mai folosește creta. De la poarta veche până-n verdele ochilor tăi e o lume întreagă de întrebări fără răspuns. Dar eu încă sper.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.