Într-o zi, Miruna s-a hotărât că trebuie să plece de acasă. Prea se adunaseră multe. N-avea voie nici să asculte ce-și spun oamenii mari, nici să se culce tărziu, n-avea voie nici măcar să se se uite la televizor cu mami și cu tati. Ea trebuia doar să fie cuminte și să meargă la balet.
Îi placea mult să danseze dar era foarte plictisitor să fii cuminte. Încercase să fie cuminte dar nu putea să fie cuminte mai mult de câteva minute. De aceea mami o certa des și tati o pedepsea. De aceea, într-o zi s-a hotărât să plece de acasă. Și-a luat-o doar pe Roxi, păpușa cea mai urâtă din lume, a deschis ușa cu mare atenție, să nu o audă nimeni, și apoi a coborât scările spre plajă.
Când a ajuns în fața marii s-a oprit și s-a așezat în fund pe un trunchi de copac doborât la ultima furtună. Nu știa să înoate dar marea era frumoasă. În definitiv, putea să o privească un pic, nu o grăbea nimeni. A privit cât a privit dar, la un moment dat i s-a făcut frig. Nu se îmbrăcase cum trebuia, de asta se ocupa în general, mami. Când s-a ridicat să plece, a apărut norul. Era unul mare și pufos, după părerea Mirunei, era cel mai mare nor posibil și avea chef de vorbă:
– Ce faci tu aici, sigură pe plajă, a întrebat-o norul
Miruna s-a speriat când a auzit vocea norului, în toată viața ei de balerină nu auzise niciodată un nor vorbind. Daca era să se gândească bine, nici nu văzuse prea mulți nori căci mami o chema de fiecare dată în casa când se întuneca de ploaie.
Ca să fie politicoasă și să nu îl supere pe nor, Miruna și-a luat inima în dinți și i-a răspuns că a plecat de acasă în lume. Norul s-a încruntat puțin și atunci a început să plouă. Niste picuri mici și reci care au speriat-o a doua oara pe Miruna. A crezut atunci că l-a supărat foarte tare pe nor și, pentru că nu știa cum face un nor când e foarte supărat, s-a gândit să-l înveselească. Ca să-l înveselească, a început să danseze. Dansa în ploaie și asta îi dădea senzația că e deja om mare. Apoi s-a plictisit și de dansat și s-a așezat la loc pe trunchi.
– Vai, dar de unde știi tu să dansezi atât de frumos, a întrebat-o norul
– Pai eu merg la scoala de balet și acolo ne învață să dansăm, i-a răspuns Miruna, puțin mai relaxată. În definitive norul asta părea prietenos și ei chiar nu i-ar fi stricat un prieten nor. Asta chiar ar fi fost fain să aibă un prieten nor, că nu mai auzise pe nimeni să aibă așa ceva.
– Și de ce te-ai hotărât tu, așa deodată, să pleci în lume, a întrebat-o norul și a încetat brusc să mai plouă
– Pentru că eu nu pot fi cuminte prea multa vreme și pentru că mă plictisesc repede
Norul a început să râdă în hohote, destramându-se ușor, lăsând în urma lui o mulțime de raze de soare. Apoi a dispărut, la fel de repede precum apăruse.
Miruna, când a văzut că apare soarele, a răsuflat ușurată, și-a luat păpușa și s-a hotărât să nu mai plece în lume. O făcuse curioasă norul asta. Mâine o să citească o carte întreagă despre nori. A urcat apoi treptele dispre plajă, a deschis ușa încet, să nu o audă nimeni și s-a așezat pe canapeaua din sufragerie, cu păpușa în brațe. În casa mirosea a clătite cu gem de prune și mami canta în bucătărie. Nimeni n-a remarcat că ea please un pic în lume. Apoi mami i-a dat voie să mănânce trei clătite și să se uite la televizor.
N-o să știe niciodată cum o făcuse norul ăla să se simtă atât de bine dar e clar că n-o să mai plece niciodată în lume. E mult prea fain să dansezi în ploaie.
Abisuri 