Vestea

În casă miroase a cafea proaspăt râșnită. Afara plouă. Plouă de vreo doua săptămâni încontinu. Bărbatul pregătește cafeaua, fără zahăr, o toarnă într-o cană roșie, puțin crăpată la gură, și urcă la etaj. Bate la ușă, intră, în camera miroase a statut. Femeia din pat are cearcăne și e trasă la față.

– Nu trebuia să urci tu, coboram eu, îi spune femeia. Chiar atât de oloagă nu sunt.

Bărbatul nu raspunde. Ultima data când coborâse scările, Magda alunecase pe o treapta și-și luxase glezna.   

– Ei lasă, îi zice femeii, meriți și tu să fii răsfățată.

Încearcă să zâmbească dar nu reușește. Așază cana pe măsuță de lângă pat și trage draperiile. Apoi aranjează puțin perna femeii și îi da cana cu cafea.

– A adormit repede Răducu aseară? îl întreabă femeia.

       –      Nu, era prea obosit și voia să știe unde-i mama lui. “Eu veau o poveste de la mami, undle ie mami ?” Apoi a început să plângă

Femeia nu mai spune nimic. Își înghite lacrimile și întoarce capul, să nu se vadă.

– Să mi-l aduci și mie pe Răducu, mi-e dor de el.

Bărbatul ia cana goală, deschide fereastra și o învelește pe femeie. Apoi se duce în camera la Raducu și-l ia în brațe.

– Mergem la mami, vrei?

Copilul e abia trezit din somn și-și tine degetul în gură.

      –  Vleau să vina mami să dea pup, vleau să vina mami să dea pup!

      – Dă mami pup imediat, te duce tati la ea.

Magda privește tavanul și se roagă. Se roagă în fiecare zi și-n fiecare noapte. Se roagă-n gând să fie bine. E secretul ei cu Dumnezeu. 

Acum o lună, când domnul doctor Neamțu o anunțase că are cancer, incepuse să plângă și ieșise în fugă din cabinet. În curtea spitalului se așezase pe o banca și începuse să se roage. Și acum își amintește. Era o stradă plină de bălți. Apoi ieșise pe stradă și-l văzuse pe George cum se chinuia să împingă căruciorul și să ocolească bălțile. Când o văzuse George cu lacrimi în ochi și cu fața trasă, înțelesese.

De atunci se ruga și el, chit că nu era prea credincios.

Răducu se urcă în pat și o se cuibărește lângă femeie. Tine în brațe un urs pe care-l cheamă Toni.Mami, undle fost? Toni pans și Aducu ugat!

Femeia îl mângâie ușor pe obraz. E atât de drăgălaș ! Cum o să crească fară ea?

De undeva din casă se aude telefonul.

– Mă duc să răspund, îi zice bărbatul, îl las un pic pe Răducu cu tine.

Femeia acceptă. Raducu îi povestește femeii.

– Aducu nu pace egume. Aducu pace omboane. Aducu pace parc. Mami pace Aducu?

Femeia îl ia în brațe pe copil și continuă să se roage.

De undeva din casă se aud voci.

– Da, nu, cum se poate așa ceva , sunteți sigur? 

Liniște. Un receptor așezat în furcă. Liniște. Răducu începe să plângă.

– Aducu doare, aducu doare, mai stânge au.

Femeia îl lasă pe Raducu din brațe și cu ea sub plapumă. Se aud pasi pe scări, în ușa apare bărbatul-A sunat doctorul, zice el.

Inima femeii începe să bată să-i spargă pieptul. Închide ochii și se roagă să fie bine. De fapt și de drept, nu mai vrea să știe nimic. Nu e pregătită să mai știe ceva. Nu spune nimic, doar se roagă. Se roagă și-l tine pe Răducu la piept.

 George se așază lângă Magda și Răducu pe pat și încearcă să le zâmbească. Are lacrimile în gât și ochii în lacrimi.

– De ce pânge tati, aducu nu vea să pângă tati. 

 Tati se ridica de pe pat, și închide fereastra. Apoi își șterge lacrimile și spun

– Doctorul a sunat să ne roage să-l iertam. S-a înșelat, nu e ce credea el. E doar o tumoare benignă care se poate trata.

Răducu îl scapă pe ursul Toni pe jos și începe să urle

– Aducu nu vea să ete, adcu nu vea să ete !